cârdășie sf [At: TDRG / V: căr~ / Pl: ~ii / E: cârdaș + -ie] (Prt) 1 Asociere. 2 (Ccr) Clică.

CÂRDĂȘIE ~i f. Întovărășire în scopuri condamnabile. [G.-D. cârdășiei] /<turc. cardaș + suf. ~ie

cârdășie f. tovărășie (ironic). [Turc. KARDAȘ, tovarăș].

cărdășie sf vz cârdășie

CĂRDĂȘIE, cărdășii, s. f. Întovărășire, asociere cu scopuri condamnabile. V. clică, gașcă. Valoarea excepțională a celei mai bune părți a operei lui L. Caragiale constă în faptul că a denunțat în fața întregului popor cărdășia de interese dintre conservatori și liberali, dintre moșierime și burghezie. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 1, 74. Veacuri de-a rîndul poporul nostru a fost asuprit cu sălbăticie, exploatat și batjocorit de exploatatorii băștinași în strînsă cărdășie cu exploatatorii străini, veacuri de-a rîndul oamenii muncii au fost robi în propria lor țară. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2433. – Variantă: cîrdășie s. f.

CÎRDĂȘIE s. f. v. cărdășie.

CĂRDĂȘIE, cărdășii, s. f. Întovărășire în scopuri condamnabile. [Var.: cîrdășie s. f.] – Din cardaș „tovarăș” (înv.; <tc. kardaș) + suf. -ie.

cărdășíe f. (turc. karn-daš, karyn-daš, tovarăș de mîncare, pop. kardaš, frate). Iron. Gașcă, clică, coterie, ceată de șarlatanĭ. V. camarilă, companie, orta și ortac.

cârdășie s. f., art. cârdășia, g.-d. art. cârdășiei; pl. cârdășii, art. cârdășiile (desp. -și-i-) corectat(ă)

!cârdășie s. f., art. cârdășia, g.-d. art. cârdășiei; pl. cârdășii, art. cârdășiile

cârdășie/cărdășie s. f., art. cârdășia/cărdășia, g.-d. art. cârdășiei/cărdășiei; pl. cârdășii/cărdășii, art. cârdășiile/cărdășiile

cărdășie v. cârdășie

cărdășie

CÂRDĂȘIE s. v. bandă.

CÎRDĂȘIE s. (peior.) bandă, clan, clică, gașcă, șleahtă, (livr.) coterie, (rar) tagmă, (înv.) cardașlîc, tacîm, taraf, (fig.) bisericuță. (O ~ de afaceriști.)

a fi în cârdășie cu cineva expr. a se asocia cu cineva în scopul comiterii unor fapte ilegale.