căptuși [At: TDRG / V: (reg) cup~ / Pzi: ~șesc / E: căptuh] 1-5 vt A aplica o căptușeală (1, 4-7). 6 vt (Reg; îf cup~) A acoperi un animal cu ceva spre a-l împiedica să fugă. 7 vt A îndesa. 8 vt A ticsi. 9 vt (Fam) A înșfăca. 10 vt (Fam) A bate (zdravăn) pe cineva. 11 vt (Fig) A înăbuși acoperind pe cineva. 12 vt (Înv; fig) A acoperi. 13 vt (Fam) A șterpeli. 14 vt (Fam) A înșela. 15 vr (Fam) A se alege cu ceva Si: (îrg) a se căpui. 16 vr (Fam) A se îmbăta. 17 vr (Pfm) A răci zdravăn.

CĂPTUȘI, căptușesc, vb. IV. 1. Tranz. A coase, a fixa, a prinde o căptușeală la o haină; a dubla haina. Croitorul căptușește paltonul. 2. Tranz. A acoperi (un obiect) pe dinăuntru sau pe dinafară cu un strat de protecție, de izolare, de înfrumusețare etc. Ferestrele erau căptușite bine cu rogojini groase, incit nu se zărea rază de lumină. POPESCU, I 106. ◊ Fig. Cerul, căptușit cu nori tomnatici, apăsa greu și parcă-și afunda marginile în orizont. REBREANU, R. I 70. 3. Tranz. A îndesa, a ticsi. După trenuri căptușite cu infanterie, curgeau cele cu artilerie. CAMILAR, N. II 101. 4. Tranz. (Familiar) A prinde (pe cineva), a înșfăca, a pune mîna pe... Stai... că te căptușește ea, Mărioara, acuși! CREANGĂ, A. 49. Ah! Ce bine-mi pare Că i-am căptușit [pe cei doi pungași]! ALECSANDRI, T. I 163. ◊ Expr. A căptuși bine (pe cineva) = a prinde pe cineva la strîmtoare, a-l aranja, a i-o face bună. Tocmai de ceea ce te-ai păzit n-ai scăpat. Ei, că bine mi te-am căptușit! CREANGĂ, P. 206. 5. Refl. (Familiar) A se alege cu ceva. De nu agă, dar măcar socru... Tot m-am căptușit cu ceva! ALECSANDRI, T. I 101.

CĂPTUȘI, căptușesc, vb. IV. 1. Tranz. A coase o căptușeală la o haină; a dubla o haină. 2. Tranz. A acoperi un obiect, pe dinăuntru sau pe din afară, cu un strat de protecție, de izolare etc. 3. Tranz. A îndesa, a ticsi. Două trenuri căptușite cu infanterie (CAMILAR). 4. Tranz. (Fam.) A pune mîna pe...; a înșfăca. Stai... că te căptușește ea, Mărioara, acuși! (CREANGĂ). ♦ A bate (zdravăn). 5. Refl. (Fam.) A se alege cu ceva. De nu agă, dar măcar socru... Tot m-am căptușit cu ceva! (ALECSANDRI). – Din căptuh (înv.) „căptușeală” (< germ. *Kapptuch „învelitoare”).

A CĂPTUȘI ~esc tranz. 1) (obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) A înzestra cu căptușeală. 2) (sisteme tehnice) A acoperi cu un material protector sau/și izolator. 3) fam. A apuca brusc și cu putere; a înhăța; a înșfăca. /<germ. Kapptuch

căptușì v. l. a acoperi dosul unei materii, cosând altă materie d’alungul ei; 2. a acoperi cu plăci și tăblii spre a face mai tare și mai frumos; 3. fig. și pop. a înșela: m’a căptușit cu câteva mii de lei. [Origină necunoscută].

cuptuși v vz căptuși

ptuși^[1] v vz căptuși

căptușésc v. tr. (d. căptuh). Pun altă stofă orĭ material pe dedesuptu uneĭ haĭne, uneĭ ghete, unuĭ dulap, unuĭ părete ș. a.: a căptuși o haĭnă cu mătase, un bastiment cu fer. Fig. Fam. Înșel, escrochez: a căptuși pe cineva cu cîțĭ-va francĭ. V. astăresc.

căptuși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căptușesc, 3 sg. căptușește, imperf. 1 căptușeam; conj. prez. 1 sg. să căptușesc, 3 să căptușească

căptuși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căptușesc, imperf. 3 sg. căptușea; conj. prez. 3 să căptușească

căptuși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căptușesc, imperf. 3 sg. căptușea; conj. prez. 3 sg. și pl. căptușească

căptuși (conj. căptușească)

căptușesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

CĂPTUȘI vb. v. apuca, burduși, ghemui, îndesa, înghesui, îngrămădi, înhăța, înșfăca, lua, prinde, ticsi.

CĂPTUȘI vb. a dubla. (~ o haină.)

CĂPTUȘI vb. a dubla. (~ o haină.)

căptuși vb. v. APUCA. BURDUȘI. GHEMUI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI. ÎNHĂȚA. ÎNȘFĂCA. LUA. PRINDE. TICSI.

căptuși, căptușesc I v. t. a bate. II v. r. a da de necaz.