cătinel av [At: VARLAAM, C. 347/2 / V: ~telin, ~ten~, câtelin, câten~, câtilin, cât~, chiten~ / E: ml pop *cautelinus sau cautelenus] (Îvp) 1-2 Încet (și prevăzător) Si: (îvp) cătineluș (1-2), cătinelușel (1-2), cătineluț (1-2), cătingan (1-2), (pop) cătinică (1-2). 3 Mereu. 4 Tiptil. 5 (Pop; îlav) Nel-~ Încetul cu încetul. 6 (Înv; îlav) ~ pre ~ Încetinel.

CĂTINEL adv. Încet și cu băgare de seamă, lin și cu luare-aminte, încetinel, încetișor, domol, lin; tiptil. Liniștea de toamnă e ca o apă, în care chiar dacă plescăi cu o piatră, se vălurește cătinel, din ce în ce mai cătinel, pînă se întinde la loc, molcomă și netedă. V. ROM. februarie 1952, 189. Vîntul bătea cătinel și pînzele cortului fîlfîiau. SADOVEANU, O. V 401. În vîrful degetelor, cătinel, țiindu-și răsuflul, au trecut prin un șir de odăi. NEGRUZZI, S.I 78. ◊ (Rar) Nel-cătinel = încet-încet. Și astfel, nel-cătinel, ajunse acasă. ISPIRESCU, U. 59. – Variantă: cîtinel (SBIERA, P. 170, CREANGĂ, P. 97) adv.

CĂTINEL adv. Încetinel, lin, domol; tiptil. ◊ Expr. (Rar) Nel-cătinel = încet-încet. [Var.: cîtinel adv.] – Lat. *cautelinus „cu precauție” (< cautela „prevedere”).

CĂTINEL adv. pop. Încetișor și atent. /<lat. cautelinus

cătinel adv. 1. încet, domol: șoptia și îmbla cătinel CR.; 2. puțin: după ce mai trece o cătiniCă de vreme ISP. [Cf. cât].

cătinél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (din maĭ vechĭu cătelin, adică „cîte lin”, cîte puțin, din care supt infl. luĭ încetinel, puținel, -ntel, s’a făcut cătenel, apoĭ cătinel. V. cîte). Vechĭ. Azĭ nord. Puțin: cătinică vreme. Adv. Lin, încet: a porni cătinel. Puțin: stăĭ cătinel! – Și cătingan și chitinel (Trans.). Dim. cătineluș.

cătelin av vz cătinel

cătelnuț av vz cătinel

cătenel av vz cătinel

câtelin av vz cătinel

câtelnuț av vz cătinel

câtenel av vz cătinel

câtilin av vz cătinel

câtinel av vz cătinel

chitenel av vz cătinel

cucinel av vz cătinel

†CĂTELIN, CĂTILIN adv. Încet(ișor); cîte puțin [cîte + lin].

CÎTINEL adv. v. cătinel.

cătelín, V. cătinel.

cătinel adv.

CĂTINEL adv. v. agale, alene, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, lin, liniștit, tiptil, ușurel.

cătinel adv. v. AGALE. ALENE. BINIȘOR. DOMOL. ÎNCET. ÎNCETINEL. ÎNCETIȘOR. LIN. LINIȘTIT. TIPTIL. UȘUREL.

Cătinel ≠ grăbit

cătinel adv. – Încet, lin, domol; cu grijă (ambele idei sînt simultane, cf. DAR). – Var. cîtinel, cătănel, cătelin, cîtelin. Lat. contĭnŭĕ „în mod continuu” sau contĭnuō de la contĭnēre „a răbda”. Rezultatul normal trebuia să fie *cătinu (pentru -con, cf. către), la care s-a adăugat suf. dim. -el, prin analogie cu (în)cetinel. În privința semantismului, contĭnŭĕ a însemnat probabil „fără izbituri, fără zgîlțîituri”, ca sp. aguanta, cînd se transportă un obiect greu. Metateza -nel › -lin a unor var. se explică prin contaminarea cu lin „suav”. Este puțin probabilă explicația lui Pușcariu, Dacor, III, 658 (cf. DAR și REW 1782a), care pleacă de la cautela pentru a presupune lat. *cautelῑnus sau *cautelēnus, care ar fi ajuns cu greu la rezultatul rom. Și mai puțin probabilă este explicația lui Spitzer, din lat. cattus „pisică” și cu un suf. -inel, care nu ne este cunoscut (Dacor., IV, 656-63 și BL, VI, 234). – Der. cîtineluș, adv. (încetișor); cîtinică, adj. f. (puțintică).

cătelin, adv. v. cătilin.