căzut¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: cădea] Cădere.

căzut², ~ă a [At: MINEIUL (1776), 181,2/1 / Pl: ~uți, ~e / E: cădea] 1 Care a căzut (1). 2 (Înv) Situat jos. 3 (Înv) Cuvenit². 4 Meritat². 5 Potrivit². 6 (Înv) Cuviincios. 7 (Înv) Necesar.

CĂZUT, căzuți, adj. m. (Despre ochi; de obicei la pl. și urmat de determinarea «în cap») Dus, înfundat în cap. Căzuți în cap sînt ochii. EMINESCU, O. I 88.

CĂZUT, căzuți, adj. m. (Despre ochi) Dus, înfundat în cap. – V. cădea.

căzut a. 1. surpat; 2. fig. cuvenit: căzuta rânduială.

căzút, -ă adj. (d. cad). Fig. Decăzut, corupt: om, caracter căzut. Căzut în luptă (saŭ numaĭ căzut), mort în luptă. Căzut la pat, căzut bolnav la pat. Căzut la beție, ajuns la beție, devenit bețiv. Rar (d. a se cădea). Cuvenit: fă-țĭ căzuta datorie!

cad (est) și caz (vest), căzut, a cădeá v. intr. (lat. cádere, pop. cadére; it. cadére, pv. chazer, fr. choir, sp. caer, pg. cair. – Imper. cazĭ, nu cădea. V. scad, decad, caz). Îs împins de sus în jos pin propria mea greutate: merele cad din pom. Mă arunc: a cădea la picĭoarele cuĭva. Mă răped, mă precipit: a cădea pe dușmanĭ. Atîrn, îs atîrnat: păru-ĭ cade pe umerĭ. Îs așezat (croit) bine: haĭna cade bine. Fig. Devin, ajung: a cădea bolnav. Mă cuprinde o infirmitate: a cădea în letargie. Devin captiv: a cădea în puterea cuĭva. Nu reușesc: a cădea la examin, pĭesa a căzut la reprezentațiune. Încetez de a fi în uz: legea a căzut în desuetudine. Vin, mă întîmplu: sărbătoarea a căzut într’o joĭ. Degenerez, decad: acest om a căzut în ridicul. A-țĭ veni pin sorțĭ: Cînd s’a tras la sorțĭ averea, mie mĭ-a căzut casa. A-țĭ veni din întîmplare: scrisoarea mĭ-a căzut în mînă. A cădea din cer, a pica pe negîndite, a fi foarte surprins. A cădea în dizgrație, a perde favoarea, A cădea (în greșală), a păcătui (maĭ ales vorbind de femeĭ), A cădea în eroare, a te înșela. A cădea în uĭtare, a fi dat uĭtăriĭ. A cădea la pat, a te îmbolnăvi grav. A cădea în luptă, a muri în luptă. A cădea în ruină, a se dărama încet-încet (propriŭ și fig.). A cădea în zdrențe, a se nimici bucățĭ-bucățĭ (o haĭnă). Sorțu a căzut pe dînsu, asupra luĭ, sorțu l-a ales. A cădea de acord, a te învoi. A cădea în picĭoare, a scăpa bine dintr’un pericul. A cădea tronc (V. tronc). V. impers.: cade ploaĭa, roŭa, bruma. A se cădea v. refl. A se cuveni. A fi permis: La Jidanĭ nu se cade să mănînce carne de porc. Cum se cade, corect, cinstit, cum trebuĭe să fie (moral și material): om cum se cade, haĭnă cum se cade, s’a purtat cum se cade.

CĂZUT adj. 1. năruit, prăbușit, prăvălit, răsturnat. (Un gard ~.) 2. v. dus.

CĂZUT adj. 1. năruit, prăbușit, prăvălit, răsturnat. (Un gard ~.) 2. dus, înfundat. (Cu ochii ~.)

căzut, -ă, căzuți, -e, adj. (intl.) arestat, prins de poliție.

căzut în cap expr. prost, tembel.

căzut în cur / în fund după (cineva / ceva) expr. (vulg.) care simte o atracție puternică (față de cineva / ceva)