DAMBLA, damblale, s. f. 1. (Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie cu năbădăi. 2. Fig. (Fam.) Chef, poftă, pasiune. – Din tc. dambla.

dambla sf [At: NECULCE, LET. II, 425/36 / V: (înv) ~mla, (reg) dămla / Pl: ~ale / E: tc damla] 1 (Îvp; adesea precedat de verbe ca: a lovi, a veni, a cădea, a păli etc.) Paralizie. 2 (Înv) Tetanos. 3 (Fam; pex) Acces de furie. 4 (Reg; fig; îe) A lovi (pe cineva) ~ua A înnebuni. 5 (Fam) Deprindere neobișnuită, ciudată Si: ciudățenie, manie. 6 (Îe) A(-și) face ~ua A(-și) satisface dorința sau capriciul. 7 (Reg; îe) A avea ~ la ceva sau la cineva A dori ceva. 8 (Îae) A fi îndrăgostit de cineva. corectat(ă)

DAMBLA s. f. 1. (Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie, năbădăi. 2. Fig. (Fam.) Chef, poftă, pasiune. – Din tc. dambla.

DAMBLA, damblale, s. f. 1. (Popular) Apoplexie, paralizie, (regional) gută (2). A murit în patruzeci și șase, pe vară, de dambla. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 116, 6/4. Ca fulgerul mă săgeată un gînd sinistru: un atac de dambla!... Sînt pierdut!... CARAGIALE, O. II 312. ◊ (În legătură cu verbele «a lovi», «a izbi» etc.) Bătrînul Nour, fulgerat de dambla, nu mai ieși decît foarte rar din odaia lui. SADOVEANU, O. I 265. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua! M. I. CARAGIALE, C. 8. Cînd află adevărul, căzu jos de supărare și, izbit de dambla, își dete în curînd duhul. MACEDONSKI, O. III 57. 2. Acces de furie, năbădăi. Pe grec îl apuca damblaua cînd auzea numele lui Spirca. CONTEMPORANUL, VI₁ 117. 3. Fig. (Familiar) Dorință, chef, poftă.

DAMBLA ~le f. pop. 1) Stare patologică constând în afectarea sistemului nervos, manifestată prin incapacitatea de a face mișcări voluntare; paralizie. 2) Acces de mânie nestăvilită; năbădăi. 3) fam. Dorință (nestăvilită) de a avea sau de a face ceva; chef; gust; poftă. ◊ A-și face ~ua a-și face cheful. [Art. damblaua; G.-D. damblalei] /<turc. dambla

damblà (damla) 1. apoplexie: l’a lovit damla AL. [Mold. damla = turc. DAMLÀ, lit. picătură (cauza boalei crezându-se c’ar fi niște picături căzute din creieri), asociațiune de idei familiară sinonimelor càpie, cataroiu și gută].

damblá f. (turc. damla, picătură, apoplexie; ngr. damlás. P. înțeles, cp. cu capie și gută, ĭar p. mbl. îld. ml, cp. cu jimblă). Apoplexie. Paralizie. Fig. A-țĭ face damblaŭa, a-țĭ face obiceĭu, gustu, tabietu. V. cataroĭ.

damla sf vz dambla

damlà f. Mold. v. dambla.

dambla (pop., fam.) s. f., art. damblaua, g.-d. art. damblalei; pl. damblale

dambla (pop., fam.) s. f., art. damblaua, g.-d. art. damblalei; pl. damblale, art. damblalele

dambla s. f., art. damblaua, g.-d. art. damblalei; pl. damblale

dambla, -blale.

DAMBLA s. v. apoplexie, capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, ictus apoplectic, maimuțăreală, moft, naz, paralizie, poftă, prosteală, sclifoseală, toană.

dambla s. v. APOPLEXIE. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. ICTUS APOPLECTIC, MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. PARALIZIE. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ.

BURUIANĂ-DE-DAMBLA s. v. sănișoară.

buruiană-de-dambla s. v. SĂNIȘOARĂ.

dambla (damblale), s. f. – 1. Paralizie, apoplexie. – 2. (Arg.) Capriciu, chef, poftă. – Mr. dămlae, dămbla, megl. damla. Tc. damla „gută” (Șeineanu, II, 153; Meyer 60), cf. ngr. νταμπλᾶς, alb. dambla, bg. damla. După Iogu, GS, VI, 383, sensul al doilea s-ar explica printr-o confuzie cu tc. damar „capriciu”; ipoteză greu de admis; trebuie plecat mai curînd de la sensul expresiei a-i veni damblaua „a paraliza”, considerat ca ceva foarte brusc și neașteptat. – Der. damblagiu, s. m. (paralitic; Arg., prost, tont; Arg., trăznit, nebun), din tc. damlali (Meyer, Neugr. St., II, 69); damblageală, s. f. (paralizie; Arg., nebunie, sminteală); damblagi, vb. (a paraliza).

a-l apuca damblaua / dracii / pandaliile expr. (pop.) a se înfuria foarte tare.

a-l lovi damblaua expr. 1. a paraliza, a suferi o criză de apoplexie. 2. a se enerva foarte tare.