DEȘIRARE, deșirări, s. f. Acțiunea de a (se) deșira și rezultatul ei. – V. deșira.

deșirare sf [At: DEX / V: (reg) dășâr~, dăș~, deșâr~ / Pl: ~rări / E: deșira²] 1 Desprindere din șirag a obiectelor înșirate Si: deșirat¹ (1), împrăștiere. 2 Desfacere a unei împletituri sau a obiectelor împletite (pentru a obține firul în toată lungimea lui) Si: destrămare, deșirat¹ (2). 3 Desfășurare în fir lung, continuu, a aței înfășurate pe ghem Si: deșirat¹ (3). 4 (Fig) Risipire a norilor, a ceții, a fumului etc. Si: destrămare, împrăștiere, răspândire, (rar) deșirat¹ (4). 5 Împrăștiere a unui grup de persoane Si: răzlețire, (rar) deșirat¹ (5). 6 (Rar; fig) Desfășurare în fața privitorului a unui peisaj din natură, a unui loc. 7 (Pop; fig) Destindere a unei persoane în toată lungimea ei. 8 (Reg) Rupere a unei pânze Si: deșirat¹ (6). 9 (Reg) Dogire a butoaielor Si: deșirat¹ (7). 10 (Înv) Sfâșiere. modificată

DEȘIRARE, (rar) deșirări, s. f. Acțiunea de a (se) deșira și rezultatul ei. – V. deșira.

DEȘIRARE, (rar) deșirări, s. f. Acțiunea de a se deșira și rezultatul ei; întindere. (Fig.) Înecat încă de întunerec, orașul își lăbărța sub deal deșirările lui de uliți. MACEDONSKI, O. III 48.

desșirare sf vz deșirare

deșârare sf vz deșirare

deșirare s. f., g.-d. art. deșirării; pl. deșirări

deșirare s. f., g.-d. art. deșirării; pl. deșirări

deșirare s. f., g.-d. art. deșirării; pl. deșirări

DEȘIRARE s. v. destrămare.

DEȘIRARE s. destrămare. (~ unei țesături.)