DEBILITATE, debilități, s. f. Faptul de a fi debil; stare de slăbiciune a organismului, însoțită de scăderea rezistenței la eforturi și la boli, din cauza subnutriției, a unor boli cronice etc. ◊ Debilitate mintală = dezvoltare insuficientă a inteligenței, caracterizată prin tulburări de judecată, de perspicacitate, dificultăți de adaptare. – Din fr. débilité, lat. debilitas, -atis.

debilitate sf [At: DEX / Pl: ~tăți / E: fr débilité, lat debilitas, -atis] 1-2 Stare de slăbiciune a unui organism, însoțită de rezistență scăzută (la efort fizic sau) la îmbolnăviri. 3 (Pex) Subnutriție. 4 (Pex) Boală cronică, manifestată prin slăbiciune. 5 (Spc; îs) ~ mintală Stare de înapoiere mintală, mai puțin gravă decât idioțenia sau imbecilitatea, în care individul nu poate depăși nivelul de cunoștințe al primelor patru clase elementare.

DEBILITATE, debilități, s. f. Faptul de fi debil; stare de slăbiciune a organismului, însoțită de scăderea rezistenței la eforturi și la boli, datorită subnutriției, unor boli cronice etc. ◊ Debilitate mintală = formă de înapoiere mintală, mai puțin gravă decât idioția sau imbecilitatea, în care individul nu poate depăși însușirea cunoștințelor corespunzătoare primelor patru clase elementare. – Din fr. débilité, lat. debilitas, -atis.

DEBILITATE, debilități, s. f. Faptul de a fi debil; starea omului debil, slăbiciune. Debilitate congenitală.

DEBILITATE s.f. Slăbiciune. ◊ Debilitate mintală = tulburare congenitală caracterizată printr-o dezvoltare tardivă și incompletă a inteligenței; înapoiere mintală. [Cf. fr. débilité, lat. debilitas].

DEBILITATE s. f. stare de slăbire a organismului. ♦ ~ mintală = formă ușoară de oligofrenie constând în dezvoltarea tardivă și incompletă a inteligenței. (< fr. débilité, lat. debilitas)

DEBILITATE ~ăți f. 1) Stare de debil; slăbiciune fizică extremă. 2) Stare de insuficiență mintală; înapoiere mintală. /<fr. debilité, lat. debilitas, ~atis

debilitate f. stare de mare slăbiciune.

*debilitáte f. (lat. debilitas, -átis). Slăbicĭune, lipsă de putere, vorbind de ființe.

debilitate s. f., g.-d. art. debilității; pl. debilități

debilitate s. f., g.-d. art. debilității; pl. debilități

debilitate s. f., g.-d. art. debilității; pl. debilități

DEBILITATE s. slăbănogeală, slăbiciune, șubrezenie, (înv.) slăbănogie. (O stare de ~ alarmantă.)

DEBILITATE s. slăbănogeală, slăbiciune, șubrezenie, (înv.) slăbănogie. (O stare de ~ alarmantă.)

DEBILITÁTE (< fr., lat.) s. f. Stare de slăbiciune a organismului, însoțită de scăderea rezistenței la eforturi și la boli datorită subnutriției, unor boli cronice etc. ◊ D. congenitală = stare a nou-născutului constând în adaptarea dificilă la viața extrauterină. D. mintală = dezvoltare insuficientă a inteligenței, caracterizată mai ales prin tulburări de judecată, de perspicacitate, dificultăți de adaptare la situații noi, deși, câteodată, memoria este foarte bună, iar atenția satisfăcătoare; nivelul intelectual se situează peste cel normal al vârstei de 7 ani, niveluri inferioare acestui prag caracterizând idioția și imbecilitatea.