DECLIN, declinuri, s. n. 1. Coborâre a unui astru pe bolta cerului înspre apus; asfințire, scăpătare. ♦ Fig. Sfârșitul unei glorii, al unei puteri aparținând unei persoane, unui popor, unei civilizații etc.; decădere. 2. (Med.) Perioadă a unei boli în care simptomele clinice scad gradat în intensitate. ♦ Perioadă a vieții caracterizată de regresiunea funcțiilor organismului, care marchează începutul senescenței. – Din fr. déclin.

declin sn [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 189 / Pl: ~uri / E: fr déclin] 1 Coborâre a unui astru pe cer spre apus. 2-3 (Fig) Sfârșit al (gloriei sau) puterii unei persoane. 4 Decădere a civilizației unui popor.

DECLIN, declinuri, s. n. Coborâre a unui astru pe bolta cerului înspre apus; asfințire, scăpătare. Fig. Sfârșitul unei glorii, al unei puteri aparținând unei persoane, unui popor, unei civilizații etc.; decădere. – Din fr. déclin.

DECLIN s. n. Coborîre a unui astru pe bolta cerului în spre apus; scăpătare, asfințire. Orionul și-a isprăvit călătoria și va ieși curînd din cerul nostru. Aprilie e luna de declin. GALACTION, O. I 621. ◊ Loc. adj. și adv. În declin. Albastrul adînc al nopții, luna în declin pe dealurile vagi... jucau sub ochii mei. GALACTION, O. I 357. Alba lună, după dealuri... alunecă-n declin. MACEDONSKI, O. I 30. ♦ Fig. Sfîrșitul unei glorii, unei puteri; decădere. O importantă expresie a declinului economiei americane o reprezintă creșterea rapidă și continuă a numărului șomerilor totali și parțiali. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 170, 11/2.

DECLIN s.n. 1. Coborîre către asfințit a unui astru pe bolta cerească. 2. (Fig.) Decădere. [Pl. -nuri. / < fr. déclin, it. declino].

DECLIN s. n. 1. coborâre către asfințit a unui astru. 2. (fig.) decădere (a unei ființe, a unui popor, a unei civilizații); decadență, regres. (< fr. déclin)

DECLIN ~uri n. 1) Mișcare de coborâre a unui astru pe bolta cerească înspre orizont; apus; asfințit. 2) fig. Proces de trecere de la o stare superioară la una inferioară; decădere; decadență; regres. ~ul unei civilizații. /<fr. déclin, lat. declinare

declin n. starea unui lucru ce s’apropie de sfârșit: declinul vieții.

*1) declín n., pl. e și urĭ (fr. déclin, d. décliner, a declina). Apropiere de sfîrșit: declinu zileĭ, al vĭețiĭ. Decadență: civilizațiune în declin.

declin (desp. de-clin) s. n., pl. declinuri

declin (de-clin) s. n., pl. declinuri

declin s. n. (sil. -clin), pl. declinuri

DECLIN s. decadență, decădere, regres, (înv.) descreștere, scădenie, scădere, scăpătare, (fig.) apus, crepuscul. (~ al unui imperiu.)

DECLIN s. v. apus, asfințire, asfințit.

DECLIN s. decadență, decădere, regres, (înv.) descreștere, scădenie, scădere, scăpătare, (fig.) apus, crepuscul. (~ al unui imperiu.)

declin s. v. APUS. ASFINȚIRE. ASFINȚIT.

Declin ≠ ascensiune, prosperitate

DECLÍN (< fr.) s. n. 1. Coborâre a unui astru spre apus; asfințit, scăpătat. ♦ Fig. Decădere (a unei ființe, a unui popor, a unei civilizații etc.); decadență. ◊ D. economic = regres al activității economice, manifestat prin diminuarea producției și a comerțului, pierderea locului ocupat într-o anumită perioadă într-un ansamblu economic dat, la nivel micro- sau macroeconomic, ca urmare a crizelor economice, calamităților naturale, confruntărilor sociale, politice sau militare pe plan național sau internațional. ◊ Balanță în d. = balanță în care fiecare plată produce o diminuare a conturilor. 2. (MED.) Stare sau perioadă a unei boli în care simptomele clinice scad gradat în intensitate. ♦ Perioadă a vieții caracterizate de regresiunea generală a funcțiilor organismului și care marchează începutul senescenței.