decreta vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pzi: ~tez și 3 (înv) ~etă / E: fr décreter] 1 A ordona printr-un decret (1). 2 A stabili printr-o decizie a unei autorități. 3 (Pex) A afirma în mod sentențios și categoric.

DECRETA, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret; a hotărî, a ordona, a orîndui prin decret. Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne decretează:... B. O. 1953, 1. Poporul romîn decretă... independența sa administrativă. CAMIL PETRESCU, B. 98. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios, a emite o părere categorică. Ai mei... mă decretau lacom, egoist, lipsit de caracter. CAMIL PETRESCU, U. N. 38. Tot ce făcea era așa nesăbuit și fără de noimă, că nu se putea să nu dai dreptate obșteștii păreri care-l decretase nebun. M. I. CARAGIALE, C. 47. – Prez. ind. pers. 3 și: decretă.

DECRETA vb. I. tr. A da un decret; a hotărî prin decret. ♦ (Fig.) A declara sentențios ceva. [< fr. décréter].

DECRETA vb. tr. 1. a da un decret; a hotărî prin decret. 2. (fig.) a declara ceva cu emfază, sentențios; a emite o părere categorică. (< fr. décreter)

A DECRETA ~ez tranz. 1) A stabili prin decret. 2) fig. A declara în mod categoric; a exprima cu ton sentențios. /<fr. décréter

decretà v. 1. a da un decret; 2. a ordona, a regula printr’un decret.

*decretéz v. tr. (fr. décréter, d. décret, decret). Decid pin decret: a decreta o vînzare.

decreta (a ~) (desp. de-cre-) vb., ind. prez. 1 sg. decretez, 3 decretează; conj. prez. 1 sg. să decretez, 3 să decreteze

decreta (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decretează

decreta vb. (sil. -cre-), ind. prez. 1 sg. decretez, 3 sg. și pl. decretează; ger. decretând

DECRETA vb. (JUR.) 1. a dispune, (înv.) a lega. (Prin prezenta, șeful statului ~...) 2. a proclama. (A ~ starea de asediu.)

DECRETA vb. (JUR.) 1. a dispune, (înv.) a lega. (Prin prezenta, șeful statului ~...) 2. a proclama. (A ~ starea de asediu.)