delega [At: FM (1844), 27²/32 / Pzi: ~eg / E: fr déléguer, lat delegare] 1 vt A transmite cuiva dreptul de a acționa ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituții. 2 vr (Rar) A se autosupune. 3 vt A însărcina pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări.

DELEGA, deleg, vb. I. Tranz. A împuternici pe cineva să vorbească sau să acționeze în numele celui care îi dă împuternicirea; a trece asupra cuiva o parte din atribuțiile sale. Aveam sentimentul curios că am delegat pe cineva să mă reprezinte într-o afacere importantă. IBRĂILEANU, A. 109. ♦ A însărcina pe cineva pe termen limitat cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. Filip a fost delegat cu transportul. SAHIA, N. 117.

DELEGA vb. I. tr. A împuternici pe cineva cu dreptul de a acționa (în numele celui care-i dă împuternicirea); a da o delegație cuiva. ♦ A transmite prin delegație (o autoritate, o putere, o creanță etc.). [P.i. deleg, se conjugă ca lega. / < fr. déléguer, cf. lat. delegare].

DELEGA vb. tr. a atribui cuiva calitatea de delegat; a da o delegație. (< fr. déléguer, lat. delegare)

A DELEGA deleg tranz. (persoane) 1) A însărcina cu o delegație. 2) A numi temporar responsabil de efectuarea sau de organizarea unor lucrări. /<fr. déléguer, lat. delegare

delegà v. l. a transmite altuia puterile sau drepturile sale; 2. a învesti cu o autoritate.

*delég, a -á v. tr. (lat. de-légo, -áre, d. legare, a lăsa pin testament. V. aleg 2, releg, legat 2). Trimet pe cineva cu putere de a lucra în numele meŭ. Transmit prin delegațiune: a delega cuĭva puterea ta.

delega (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deleg, 2 sg. delegi, 3 deleagă; conj. prez. 1 sg. să deleg, 3 să delege; imper. 2 sg. afirm. deleagă

delega (a ~) vb., ind. prez. 3 deleagă

delega vb., ind. prez. 1 sg. deleg, 3 sg. și pl. deleagă

DELEGA vb. v. autoriza.

DELEGA vb. a autoriza, a împuternici, a învesti, (înv.) a isprăvnici, a slobozi. (L-a ~ să facă următorul lucru...)