deranjare sf [At: DLR ms / Pl: ~jări / E: deranja] 1 Neorânduială a unor obiecte Si: deranjat¹ (1). 2 Stricare a unor mecanisme Si: deranjat¹ (2). 3 (Fig) Tulburare (a liniștii cuiva) Si: deranjat¹ (3). 4 Incomodare a unei persoane Si: deranjat¹ (4). 5 Tulburare a funcționării aparatului digestiv al organismului Si: deranjat¹ (5). 6 Oprire din activitate Si: deranjat¹ (6). 7 (Irn) Osteneală.

DERANJARE s. f. Acțiunea de a deranja. 1. Răvășire, răscolire. 2. Stingherire, incomodare.

DERANJARE s.f. Acțiunea de a (se) deranja. [< deranja].

deranjare s. f., g.-d. art. deranjării; pl. deranjări

deranjare s. f., g.-d. art. deranjării; pl. deranjări

deranjare s. f., g.-d. art. deranjării, pl. deranjări

DERANJARE s. 1. răscolire, răvășire, zăpăcire. (~ hârtiilor de pe masă.) 2. stricare. (~ pieptănăturii.) 3. incomodare, jenare, stinghereală, stingherire, stânjeneală, stânjenire, tulburare, (livr.) conturbare, (pop.) zăticnire. (~ cuiva de la lucru.) 4. v. stricare.

DERANJARE s. 1. răscolire, răvășire, zăpăcire. (~ hîrtiilor de pe masă.) 2. stricare. (~ pieptănăturii.) 3. incomodare, jenare, stinghereală, stingherire, stînjeneală, stînjenire, tulburare, (livr.) conturbare, (pop.) zăticnire. (~ cuiva de la lucru.) 4. (MED.) stricare. (~ stomacului.)