deservi² vt [At: I. IONESCU, M. 751 / Pzi: ~vesc / E: lat deservire] 1 A presta un serviciu în folos public. 2 A supraveghea și dirija funcționarea unei mașini.

DESERVI¹, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A servi o colectivitate, a executa un serviciu în folos obștesc. Se îndreptară spre peretele din fund, pe care aveau harta ariei de lucru a stațiunii [de tractoare], cu comunele ce le deserveau. MIHALE, O. 132. Îndeobște trenurile ce deservesc liniile secundare sînt micuțe, locomotivele lor sînt adevărate samovare. CĂLUGĂRU, O. P. 53. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Această conductă va deservi în același timp cu gaz metan unele regiuni din țara noastră. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2386. 2. A îngriji o mașină în timpul funcționării ei.

DESERVI vb. IV tr. I. A face cuiva un rău serviciu, a vătăma. II. 1. A servi cu zel; a fi de folos, a folosi. 2. A supraveghea, a îngriji, a servi o mașină sau un agregat în timp ce funcționează. [P.i. -vesc. / < fr. desservir, cf. lat. deservire].

DESERVI² vb. tr. 1. a presta un serviciu în folos public; a servi, a fi de folos. 2. a supraveghea, a îngriji o mașină, un agregat în timp ce funcționează. (< fr. desservir, lat. deservire)

A DESERVI² ~esc tranz. 1) (persoane, colectivități) A servi cu mult zel. 2) (mașini, agregate) A supraveghea în timpul funcționării. /<fr. desservir, lat. deservire

*deservésc v. tr. (fr. desservir. V. desert). Fac serviciu de comunicațiune: automobilu și aeroplanu deservește satu nostru. Fig. Aduc un răŭ serviciŭ, nu servesc cum trebuĭe.

deservi (a ~) (a face un deserviciu; a servi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservesc, 3 sg. deservește, imperf. 1 deserveam; conj. prez. 1 sg. să deservesc, 3 să deservească

deservi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deservesc, imperf. 3 sg. deservea; conj. prez. 3 să deservească

deservi (a face un rău serviciu, a acționa în dauna cuiva, a presta un serviciu) vb. → servi

DESERVI vb. a servi. (Liftul ~ întregul bloc.)

DESERVI vb. a servi. (Liftul ~ întregul bloc.)