desfigurare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) def~ / Pl: ~rări / E: desfigura] 1 Urâțire, deformare a feței sau înfățișării cuiva prin lovire, ca efect al unei boli, în urma unei stări sufletești etc. Si: desfigurat¹ (1). 2 Schimbare radicală a formei sau aspectului inițial al lucrurilor Si: desfigurat¹ (2). 3 Denaturare a limbii sau limbajului Si: desfigurat¹ (3). 4 (Înv) Ștergere (din registru) a unor notițe sau însemnări nefolositoare Si: desfigurat¹ (4).

DESFIGURARE, desfigurări, s. f. Faptul de a desfigura; urîțire, pocire. Știu că pentru delictul sau crima de barbarie nu există articol în codul penal [burghez]. Dar pentru desfigurare de persoane există. BOGZA, A. Î. 364.

DESFIGURARE s.f. Acțiunea de a (se) desfigura și rezultatul ei; sluțire. [< desfigura].

defigurare sf vz desfigurare

desfigurare s. f., g.-d. art. desfigurării; pl. desfigurări

desfigurare s. f., g.-d. art. desfigurării; pl. desfigurări

desfigurare s. f., g.-d. art. desfigurării; pl. desfigurări

DESFIGURARE s. deformare, deformație, pocire, schimonoseală, schimonosire, sluțire, strâmbare, urâțire. (~ a feței unei ființe.)

DESFIGURARE s. deformare, deformație, pocire, schimonoseală, schimonosire, sluțire, strîmbare, urîțire. (~ a feței unei ființe.)