desfrânare sf [At: (a. 1750) GCR II, 47/27 / V: (îvr) dăs~, dis~ / Pl: ~nări / E: desfrâna] 1 Scoatere a frâului la cal Si: desfrânat¹ (1). 2 (Pex) Eliberare a calului Si: desfrânat¹ (2). 3 (Rar) Desfacere sau slăbire a frânei Si: desfrânat¹ (3). 4 (Pex) Scoatere a frânei Si: desfrânat¹ (4). 5 Ducere a unei vieți imorale Si: desfrânat¹ (5). 6 Dedare la vicii, corupție, destrăbălare Si: desfrânat¹ (6). 7 Faptă care denotă stricăciune Si: depravare, destrăbălare, imoralitate. 8 (Pex) Trai imoral Si: (îvr) desfrânăciune, (nob) desfrânătețe.

desfrânare f. dezordine morală, exces.

dăsfrânare sf vz desfrânare

desfranare sf vz desfrânare

disfrânare sf vz desfrânare modificată

DESFRÎNARE, desfrînări, s. f. Faptul de a fi desfrînat; destrăbălare. Din lux și desfrînare nasc aste bande crude De noi ciocoi ce pradă. BOLINTINEANU, O. 173. Poate ar fi mai întîrziat a-și pune în lucrare planul, dacă desfrînarea lui nu l-ar fi grăbit. NEGRUZZI, S. I 144.

desfrînáre f. Destrăbălare, stricăcĭune morală, corupțiune, depravare.

desfrânare s. f., g.-d. art. desfrânării; pl. desfrânări

desfrânare s. f., g.-d. art. desfrânării; pl. desfrânări

desfrânare s. f., g.-d. art. desfrânării; pl. desfrânări

DESFRÂNARE s. v. corupție.

DESFRÎNARE s. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)