destrămat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: destrăma] 1-5 Destrămare (1-5). 6 (Înv) Destrăbălare (2).

destrămat², ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 158^v/21 / V: (îrg) dis~ / Pl: ~ați, ~e / E: destrăma] 1 (D. materiale textile, țesături, sau obiecte țesute sau confecționate din fire împletite) Care și-a pierdut rezistența prin rărirea, desfacerea neregulată sau ruperea firelor (datorită uzurii sau utilizării necorespunzătoare) Si: deșirat, rărit², zdrențuit, (rar) dezlânat, (înv) rânjit, (reg) desfirat, sitit. 2 (D. nori, ceață, fum etc.) Care s-a răspândit în toate părțile, devenind mai puțin compact. 3 Răsfirat² (1). 4 (D. grupuri, colectivități) Care și-a pierdut coeziunea, care nu mai reprezintă o totalitate Si: descompus, dezmembrat. 5-6 (Îrg) Destrăbălat (1, 3).

DESTRĂMAT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. (Despre împletituri și țesături sau despre obiecte confecționate) Cu fire desfăcute, din care atîrnă firele; rărit, zdrențuit, rupt. Vartolomeu Diaconu zîmbi amar, ascunzîndu-și sub mînecă manșeta destrămată. C. PETRESCU, A. 348. În jocul valurilor săreau stropii de apă ca niște perle aruncate în spuma sfîșiată ca o dantelă destrămată. BART, E. 316. ◊ Fig. Imaginea ei trecu... prin somnul lui zbuciumat și destrămat. GALACTION, O. I 628. Luna... țesea aburii, care se tîrau pe cîmpie, în pînze destrămate de argint. IBRĂILEANU, A. 201. 2. Răsfirat, împrăștiat. Vîlcănaș ședea întins Și cu greu de somn cuprins... Cu hangerul Căpătîi, Cu mustața Răsfirată Și cu barba Destrămată. TEODORESCU, P. P. 553. 3. (Rar) Distrus, nimicit. Războiul se sfîrșise. Unde ieri Călcase tancul, azi treceau mineri Și, peste codrii destrămați, – domoale, Suiau păduri de fumuri, din furnale. ȚEBELEANU, P. 41. ◊ Fig. Pășeau încet, alături. Rotaru, destrămat, ar fi vrut să înceapă vorba, dar nu știa cum. V. ROM. mai 1953, 110. 4. (Învechit) Dezordonat, dezmățat, desfrînat, destrăbălat. (Fig.) Iată echilibrul răsturnat. Tereziile își încep danțul cel destrămat, care în sus, care în jos. ODOBESCU, S. III 335. ◊ (Substantivat) Mare destrămat seamănă a fi! Joacă cîte un icosar o dată. ALECSANDRI, T. 786.

destrămat a. 1. desfăcut, descheiat; 2. slobod, ce atârnă în jos: cu buze largi destrămate PANN; 3. fig. desfrânat: toți bețivii, toți destrămații GHICA.

destrămát, -ă adj. (d. destram). Cu firele desfăcute, cu țesătura desfăcută: postav destrămat. Buze destrămate, buze răsfrînte, care atîrnă. Fig. Om destrămat, neserios, corupt.

distrămat, ~ă a vz destrămat

DESTRĂMAT adj. 1. desfăcut, deșirat. (O țesătură ~.) 2. v. rărit.

DESTRĂMAT adj. v. dezmembrat.

DESTRĂMAT adj. 1. desfăcut, deșirat. (O țesătură ~.) 2. rărit, (rar) dezlînat. (Un pulover de lînă ~.)

destrămat adj. v. DEZMEMBRAT.