dezlânat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dezlâna] 1-2 Dezlânare (1-2). 3 Scămoșare. 4-5 Dezlânare (4-5).

dezlânat², ~ă a [At: ȘĂINEANU, D. U. / S și: (înv) desl~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezlâna] 1 (D. fire toarse) Care a pierdut aspectul răsucit Si: desrăsucit. 2 Scămoșat. 3 (Pex; d. țesături sau d. obiecte confecționate din țesături) Cu firele scămoșate și rupte Si: destrămat, rărit, uzat. 4 (Fig; d. gândire, vorbire, scriere, stil etc.) Lipsit de coerență Si: incoerent, prolix, vag.

DEZLÎNAT, -Ă, dezlînați, -te, adj. 1. (Despre fire toarse; p. ext., rar, despre obiecte confecționate din fire toarse) Destrămat, rărit. Cu pantaloni dezlînați și roși. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Fig. Ceața a început să năvălească în oraș. La început a mers pe jos, dezlînată, ca fantomele unei turme de oi. BOGZA, V. J. 39. 2. Fig. (Despre formulări ale gîndirii omenești) Fără șir, fără logică, lipsit de precizie sau de concizie, prolix. Versuri dezlînate. Discurs dezlînat. ▭ Nu vei găsi... în paginile nuvelelor... cuvinte inutile, imagini deplasate, episoade dezlînate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 2/5. ◊ (Adverbial) Explică dezlînat, jenat că insistă. CAMIL PETRESCU, T. II 145. O luă... pe jos, încet, cu ocoluri vădite, vorbind numai ea, descusut și dezlînat, sărind de la una la alta, încurcîndu-le pe toate. M. I. CARAGIALE, C. 137.

deslânat a. destrămat (și fig.).

DEZLÂNAT adj. v. destrămat, prolix, rărit, scămoșat.

Dezlânat ≠ laconic, lapidar, scurt, succint

dezlînat adj. v. DESTRĂMAT. PROLIX. RĂRIT. SCĂMOȘAT.