dezmierdare sf [At: PSALT. 143 / V: diz~ / S și: desm~ / Pl: ~dări / E: dezmierda] 1 Atingere (sau netezire) ușoară cu palma, cu degetele etc. (a corpului sau a unei părți a corpului unei ființe) ca manifestare a unui sentiment de dragoste, de duioșie etc. Si: dezmierdat¹ (1), (înv) dezmierdăciune (1). 2 Cuvânt (gest, comportament) care exprimă, care denotă dragoste, duioșie Si: alintare, dezmierdat¹ (2), (înv) dezmierdăciune (2), (reg) dezmierdătură. 3 (Îla) De ~ sau de ~dări (D. cuvinte) Cu care se dezmiardă (2) Si: alinător 4 (Spc; rar) Răzgâiere. 5 Sentiment de dragoste, de duioșie etc. Si: dezmierdat¹ (4). 6 (Pex; înv; lpl) Cuvinte de politețe (laudă, stimă, considerație etc.) adresate cuiva Si: dezmierdat¹ (5). 7 (Rar) Mângâiere. 8 (Înv; de obicei lpl) Satisfacere a instinctelor Si: dezmierdat¹ (7), (înv) dezmierdăciune (7). 9 (Înv; pex) Petrecere. 10 (Înv) Desfrâu. 11 (Mol; lpl) Mofturi. 12 Stare de bucurie (fericire, liniște etc.) produsă de cineva sau de ceva cuiva Si: delectare, desfătare, dezmierdat¹ (11), (înv) dezmierdăciune (11), încântare. 13 Ceea ce creează o stare de dezmierdare (12) Si: dezmierdat¹ (12), (înv) dezmierdăciune (12). 14 Atitudine care denotă mulțumire, bucurie, alinare, răsfăț Si: dezmierdat¹ (13), (înv) dezmierdăciune (13). 15 (Rar) Atracție.

DEZMIERDARE, dezmierdări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) dezmierda; alintare, mîngîiere; gest sau vorbă drăgăstoasă. Știi tu c-a tale dezmierdări Mai dulci sînt decît vinul? COȘBUC, P. II 216. Nici tu joc, nici tu veselie, nici tu dezmierdare. ISPIRESCU, L. 386. ◊ Fig. Un răsuflet de vînt, mînat din șesul umed de rouă, mă cutremură cu o dezmierdare rece. C. PETRESCU, S. 23. Părîului se tînguiește-o floare: Ce blînd erai în vremuri mai senine! Purtai în unde numai dezmierdare. CERNA, P. 92. O undă zglobie își lasă strălucitoarea-i goliciune în voia dezmierdărilor șagalnice ale unei raze de lumină. HOGAȘ, M. N. 91. 2. Răsfăț. Observațiile acestea le face cu humor, cu o comică dezmierdare. IBRĂILEANU, A. 47. 3. Bucurie, plăcere deosebită, desfătare. Din tortul meu ți-aș face o haină, din zilele mele o viață plină de dezmierdări. EMINESCU, N. 9. ◊ Fig. În curgerea vremii inimile războinicilor se moleșesc de bunătățile dobînzilor și împărații trec de la sabie și sînge la dezmierdările păcii. SADOVEANU, D. P. 7. 4. Plăcere trupească, voluptate. Ai furat de prin sate muieri... ș-ai petrecut cu dînsele în dezmierdări. SADOVEANU, Z. C. 57. Midas... se dete la tot felul de dezmierdări. ISPIRESCU, U. 107. – Variantă:(regional) dizmierdare (ALECSANDRI, P. I 16) s. f.

DEZMIERDARE ~ări f. 1) v. A DEZMIERDA. 2) Vorbă sau comportare plină de afecțiune. /v. a dezmierda

dizmierdare sf vz dezmierdare

desmierdare f. 1. acțiunea de a desmierda; 2. plăcere, voluptate; 3. desfrânare.

dezmierdare (desp. -mier-) s. f., g.-d. art. dezmierdării; pl. dezmierdări

dezmierdare (-mier-) s. f., g.-d. art. dezmierdării; pl. dezmierdări

dezmierdare s. f. (sil. -mier-), g.-d. art. dezmierdării; pl. dezmierdări

DEZMIERDARE s. v. mângâiere.

DEZMIERDARE s. alintare, mîngîiere, (rar) alint, mîngîietură, (pop. și fam.) giugiuleală, (pop.) alintătură, drăgosteală, drăgostire, (înv. și reg.) olastiseală. (~ile iubirii.)