DIADEMĂ, diademe, s. f. Cunună din metale și pietre prețioase, purtată pe cap de suverani, de unii reprezentanți ai bisericii și, în reprezentările plastice, de anumite divinități; podoabă din diverse materiale purtată de femei pe frunte, la anumite ocazii. [Pr.: di-a-. – Var.: (înv.) diadem s. n.] – Din fr. diadème, lat. diadema.

diademă sf [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 230^v/3 / V: (înv) ~dem, ~dimă / A și: diademă / Pl: ~e / E: fr diadème, lat diadema] 1 Panglică împodobită cu pietre scumpe, sau cunună din metal prețios bătut cu pietre scumpe, purtate pe cap de suverani, de clerici și de anumite divinități din reprezentările plastice, ca semn al puterii. 2 (Pex; fig) Însemn al puterii regale și eclesiastice Si: regalitate. 3 Obiect de podoabă în formă de cunună alcătuit din diverse metale, purtat de femei pe frunte la anumite ocazii.

DIADEMĂ, diademe, s. f. Podoabă în formă de cunună făcută din metal prețios și împodobită cu pietre scumpe, purtată pe cap de suverani, de unii reprezentanți ai bisericii și, în reprezentările plastice, de anumite divinități; podoabă făcută din diverse materiale și purtată de femei pe frunte, la numite ocazii. [Pr.: -di-a- – Var.: (înv.): diadem s. n.] – Din fr. diadème, lat. diadema.

DIADEMĂ, diademe, s. f. Podoabă în formă de coroană făcută din metal prețios și încrustată cu pietre scumpe, purtată pe cap de suverani și, în reprezentările plastice, de anumite divinități; podoabă purtată pe cap de femei la anumite ocazii. Avea un păr castaniu-închis, desigur foarte bogat, fiindcă Salomeea îl împletea într-o cunună groasă și-l purta ca pe o diademă. GALACTION, O. I 627. O, cum Rafael creat-a pe madona dumnezee Cu diadema-i de stele, cu surîsul blînd, vergin. EMINESCU, O. I 30. Pe fruntea-i coronată cu o îngustă diademă, se strecoară ca un prepus de mînie. ODOBESCU, S. III 55. ◊ (Metaforic) Ți-este mintea înnorată sub a vîrstei diademă. MACEDONSKI, O. I 274. – Pronunțat: di-a-. - Variantă: (învechit) diadem (GALACTION, O. I 242, ALECSANDRI, P. I 165) s. n.

DIADEMĂ s.f. Obiect de podoabă în formă de cunună împodobită cu pietre scumpe, cu care suveranii își încoronau fruntea ca semn al regalității. ♦ Bijuterie pe care o poartă femeile pe frunte la anumite ocazii. [Pron. di-a-, var. diadem s.n. / < lat., gr. diadema, cf. fr. diadème].

DIADEMĂ s. f. podoabă din metal prețios, cunună, împodobită cu pietre scumpe, pe care o purtau suveranii ca semn al regalității sau unele grade ecleziastice. ◊ obiect de podoabă purtat de femei pe frunte în anumite ocazii. (< fr. diadème, lat. diadema)

DIADEMĂ ~e f. 1) Podoabă în formă de cunună, confecționată din metal prețios și împodobită cu pietre scumpe, purtată pe cap de suverani sau de unele fețe bisericești. 2) Obiect de podoabă în formă de cunună, purtat de femei pe cap sau pe frunte (la anumite ocazii). [Sil. di-a-] /<fr. diadéme, lat. diadema

diademă f. 1. un fel de legătură ce purtau regii pe cap; 2. fig. regalitate; 3. coroană în genere: cu diademă de stele EM. cât va purta Oltul diadema-i de munți GR. AL.; 4. găteală de diamante pentru coafura damelor.

* diadémă f., pl. e (vgr. diádema, d. dia-déo, leg dintr’amîndoŭă părțile. V. calțavetă). Un fel de bijutierie femeĭască în formă de jumătate de coroană.

diadem sn vz diademă

diadimă sf vz diademă

DIADEM s.n. v. diademă.

diademă (desp. di-a-) s. f., g.-d. art. diademei; pl. diademe

diademă (di-a-) s. f., g.-d. art. diademei; pl. diademe

diademă s. f. (sil. di-a-), g.-d. art. diademei; pl. diademe

DIADEMĂ s. v. coroană.

DIADEMĂ s. coroană, (înv.) cerc, cunună. (Suveranul purta o ~ pe cap.)