DIFERENȚIA, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier.

diferenția [At: CONV. LIT. III, 152 / V: (îvr) ~rința / P: ~ți-a / Pzi: ~iez / E: fr différencier] 1 vt (C.i. două sau mai multe noțiuni, ființe, obiecte etc.) A delimita caracterele specifice spre a stabili deosebirile, a marca, a face să apară diferențele Si: a deosebi, (îvr) a osebi. 2 vr A se distinge dintr-un ansamblu prin particularități, trăsături caracteristice. 3 vr A se caracteriza prin anumite diferențe în raport cu... 4 vr A nu mai fi la fel cu... 5 (Mat) A calcula o diferențială (11) sau o derivată.

DIFERENȚIA, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea dintre două sau mai multe ființe sau lucruri, a delimita caracterele lor specifice. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier.

DIFERENȚIA, diferențiez, vb. I. 1. Refl. A ieși din omogenitate; a se deosebi, a se distinge. ♦ Tranz. A stabili deosebirea între două sau mai multe lucruri, a delimita caracterele specifice, a distinge elementele componente ale unui lucru. 2. Intranz. (Mat.; în opoziție cu integra) A calcula o diferențială sau o derivată. – Pronunțat: -ți-a.

DIFERENȚIA¹ vb. I. tr., refl. A (se) deosebi; a se stabili sau a face să se stabilească deosebiri. [Pron. -ți-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. différencier].

DIFERENȚIA² vb. I. tr. A calcula o diferență sau o derivată. [Pron. -ți-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. différentier].

DIFERENȚIA vb. I. tr., refl. a (se) deosebi, a (se) distinge între două sau mai multe ființe ori lucruri. II. (mat.) a calcula o diferențială. (< fr. différencier)

A DIFERENȚIA ~ez tranz. 1) (ființe, lucruri) A delimita, stabilind diferența. 2) mat. (funcții) A stabili prin calcul diferențial. [Sil. -ți-a] /<fr. différencier

A SE DIFERENȚIA mă ~ez intranz. (despre persoane) A se impune prin trăsături distincte; a se manifesta în mod deosebit; a se reliefa; a diferi; a se deosebi. [Sil. -ți-a] /<fr. différencier

diferențià v. a. stabili o diferență între două obiecte, a distinge.

diferința v vz diferenția

* diferențiéz v. tr. (d. lat. differentia, diferență; fr. différencier). Stabilesc o diferență, deosebesc.

diferenția (a ~) (desp. -ți-a) vb., ind. prez. 1 sg. diferențiez (desp. -ți-ez), 3 diferențiază, 1 pl. diferențiem; conj. prez. 1 sg. să diferențiez, 3 să diferențieze; ger. diferențiind (desp. -ți-ind)

diferenția (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiază, 1 pl. diferențiem (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențieze; ger. diferențiind (-ți-ind)

diferenția vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. diferențiez, 3 sg. și pl. diferențiază, 1 pl. diferențiem (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. diferențieze; ger. diferențiind (sil. -ți-ind)

diferenția (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. diferențiază, 1 pl. diferențiem, ger. diferențiind)

DIFERENȚIA vb. 1. v. deosebi. 2. v. diferi.

DIFERENȚIA vb. 1. a deosebi, a desluși, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință culorile.) 2. a se deosebi, a diferi, a varia, (înv.) a se feluri. (Obiceiurile se ~ de la un popor la altul.)^[1]

A (se) diferenția ≠ a (se) asemăna