DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră, de pământ sau de beton, executată în lungul malului unei ape ori îndreptată spre larg, servind la dirijarea cursului de apă sau la apărarea malurilor de acțiunea apei și a curenților. – Din fr. digue.

dig sn [At: MÂNDRESCU, UNG. 74 / V: (reg) ~ghiu / Pl: ~uri, (rar) dige / E: fr digue] 1 Construcție hidrotehnică de piatră, de pământ sau de beton, executată în lungul malului unui curs de apă, al unui lac sau al unei mări ori îndreptată spre larg și care servește la dirijarea cursului de apă sau la apărarea malurilor ori a porturilor de acțiunea apei și a curenților Si: stăvilar, zăgaz, (reg) diguială, opritor. 2 (Trs; Ban) Gard de nuiele și piatră, făcut în apele curgătoare pentru a aduna apa și a putea prinde pești Si: (reg) apărătoare, gat, scoc.

DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră, de pământ sau de beton, făcută în lungul unei văi, la marginea unei ape, pe țărmul sau spre largul mării etc., pentru a apăra un loc de inundație, pentru a izola anumite porțiuni de teren, pentru a corecta albia unui curs de apă, a reduce forța valurilor etc. – Din fr. digue.

DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră sau de beton, destinată să apere rada unui port, țărmul mării și terenurile joase de pe coastă expuse valurilor. Cînd obosea, se așeza la capătul digului, pe scara farului verde. BART, E. 92. ♦ Construcție de pămînt, de piatră etc. făcută în lungul unei văi sau pe marginea unui curs de apă, pentru a împiedica revărsările, pentru a izola anumite porțiuni de teren sau pentru a corecta albia unui curs de apă. Prizonierii dăduseră ajutor la repararea unui dig de pămînt... ce oprea apele unui rîuleț. SADOVEANU, M. C. 110.

DIG s.n. Construcție de piatră, de beton etc. care apără rada unui port, drumurile situate pe țărm etc. de acțiunea erozivă a valurilor; stăvilar, zăgaz. [< fr. digue].

DIG s. n. construcție de piatră, de beton etc. care apără rada unui port, drumurile pe țărm etc. de acțiunea erozivă a valurilor. (< fr. digue)

DIG ~uri n. Construcție de piatră, beton sau pământ, făcută de-a lungul malului unei ape și menită să apere împrejurimile de năvălirea apei. /<fr. digue

dig n. zăgaz, stăvilar (= fr. digue).

* dig n., pl. urĭ (fr. digue, fem., d. vfr. dique, d. ol. dijk, id.). Zăgaz.

dighiu sn vz dig

dig-batardou s. n. Tip de dig care închide sau abate apa ◊ „Digul-batardou care va separa, în albia Dunării, incinta destinată construcției centralelor electrice și a barajului deversor, obiective componente ale Sistemului hidroenergetic și de navigație «Porțile de Fier II», a intrat în etapa finală de execuție.” Sc. 16 XI 78 p. 1. ◊ „Pe șantierele sistemului hidroenergetic și de navigație «Porțile de Fier II» constructorii au repurtat un nou și semnificativ succes: închiderea digului-batardou.” R.l. 9 VI 79 p. 3 (din dig + batardou)

dig s. n., pl. diguri

dig s. n., pl. diguri

dig s. n., pl. diguri

DIG s. (CONSTR.) (reg.) opritoare. (~ pe un curs de apă.)

DIG s. (CONSTR.) (reg.) opritoare. (~ pe un curs de apă.)

dig (diguri), s. n. – Chei, faleză. Fr. digue. – Der. îndigui, vb., pe baza fr. endiguer.