DISCORDANȚĂ, discordanțe, s. f. Nepotrivire flagrantă între două sau mai multe elemente, fenomene etc.; distonanță, dezacord. ♦ (Geol.) Poziția unor strate discordante. – Din fr. discordance.

discordanță sf [At: NEGULICI, E. I, 180/7 / Pl: ~țe / E: fr discordance] 1 Lipsă de armonie. 2 Nepotrivire flagrantă între două sau mai multe caractere, elemente, fenomene etc. Si: dezacord, distonanță. 3 (Glg) Straturi noi care nu au o dispoziție paralelă față de altele mai vechi. 4 (Med) Simptom principal al schizofreniei, care constă în pierderea unității funcțiilor psihice și a raportului dintre individ și mediul înconjurător Si: disociație psihică.

DISCORDANȚĂ, discordanțe, s. f. Nepotrivire flagrantă între două sau mai multe elemente, fenomene etc.; distonanță, dezacord. ♦ (Geol.) Poziția unor straturi discordante. – Din fr. discordance.

DISCORDANȚĂ, discordanțe, s. f. Lipsă de concordanță, nepotrivire stridentă, distonanță, dezacord. Discordanță de culori. ▭ Și-ntr-o fină discordanță Cu priveliștea sonoră, Merg ușor cam la distanță. TOPÎRCEANU, M. 63. ♦ (Geol.) Poziția neparalelă a unor straturi noi față de alte straturi mai vechi.

DISCORDANȚĂ s.f. Lipsă de armonie. ♦ Nepotrivire, dezacord. ♦ Dispoziție neparalelă a unor strate noi față de altele mai vechi. [Cf. fr. discordance, it. discordanza].

DISCORDANȚĂ s. f. 1. lipsă de armonie. ◊ nepotrivire, dezacord. 2. (geol.) dispoziție neparalelă a unor straturi noi față de altele mai vechi. (< fr. discordance)

DISCORDANȚĂ ~e f. Nepotrivire între două sau mai multe obiecte sau fenomene; lipsă de armonie; distonanță; disonanță. /<fr. discordance

discordanță f. starea celui discordant: discordanța a două instrumente, a două caractere.

* discordánță f., pl. e (fr. discordance). Caracteru de a fi discordant, nepotriveală: discordanță de sunete, de fraze, de colorĭ, de caractere.

discordanță s. f., g.-d. art. discordanței; pl. discordanțe

discordanță s. f., g.-d. art. discordanței; pl. discordanțe

discordanță s. f., g.-d. art. discordanței; pl. discordanțe

DISCORDANȚĂ s. v. nepotrivire.

DISCORDANȚĂ s. dezacord, discrepanță, disonanță, distonanță, neconcordanță, nepotrivire, stridență. (~ între elementele unui ansamblu)

Discordanță ≠ armonie, concordanță

discordanță v. concordanță (2).

DISCORDÁNȚĂ (< fr.) s. f. Nepotrivire flagrantă, stridență; distonanță. ♦ (GENET.) Absență sau dezvoltare deficitară a unui caracter oarecare la unul dintre membrii unui cuplu gemelar. ♦ (STRAT.) Raport între strate mai vechi, parțial erodate sau dislocate, și strate mai noi, acoperitoare, depuse după o anumită întrerupere în procesul de sedimentare; indică existența mișcărilor tectonice.