opțiuni
  • info

19 definiții pentru disprețui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISPREȚUI, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețui vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.

DISPREȚUI, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețui vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.

disprețui [At: ANTIM, D. 408 / V: (îvr) despreciui, (înv) des~ / Pzi: ~esc / E: dispreț + -ui] 1-2 vt A avea dispreț (1-2) față de cineva sau ceva. 3-4 vt A trata cu dispreț (1-2) pe cineva sau ceva. 5 vt A nu lua în seamă Si: a nesocoti. 6 vt (Înv) A ocărî. 7 vt (Îvr) A se deprecia. 8 vrr (D. oameni) A nu se suporta.

DISPREȚUI, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A trata cu dispreț, a nu lua în seamă, a nesocoti, a nu pune preț (pe cineva sau pe ceva); a desconsidera. Vom face tot, ca oameni cumsecade, care nu disprețuiesc petrecerile. SADOVEANU, Z. C. 61. O pizmuiseră pe răposată și o urau, după cum și dînsa le disprețuise. M. I. CARAGIALE, C. 155. Mi-a disprețuit porunca – nu tăgădui. DAVILA, V. V. 70. ◊ Absol. Cu dureroasă surpriză, învăța să disprețuiască și să urască. C. PETRESCU, C. V. 122. ◊ Refl. reciproc. Se urau... sau numai se disprețuiau. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 98. – Variantă: (învechit) desprețui (NEGRUZZI, S. I 19, ALEXANDRESCU, M. 6) vb. IV.

DISPREȚUI vb. IV. tr. A avea dispreț pentru cineva sau pentru ceva, a desconsidera pe cineva. ♦ A nu prețui pe cineva sau ceva. [Cf. it. disprezzare].

DISPREȚUI vb. tr. a avea dispreț pentru cineva sau ceva; a desconsidera. (< dispreț)

A DISPREȚUI ~iesc tranz. A trata cu dispreț; a desconsidera. [Sil. -țu-i] /dispreț + suf. ~ui

DESPREȚUI vb. IV v. disprețui.

DESPREȚUI vb. IV v. disprețui.

DESPREȚUI vb. IV v. disprețui.

despreciui v vz disprețui

desprețui v vz disprețui

desprețuì v. 1. a avea, a arăta despreț; 2. fig. a nu se teme de: viteazul desprețuește moartea.

* disprețuĭésc v. tr. (it. disprezzare, infl. de prețuĭesc). Nu pun preț pe, nu daŭ atențiune: înțeleptu disprețuĭește opiniunea vulguluĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

disprețui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiesc, 3 sg. disprețuiește, imperf. 1 disprețuiam; conj. prez. 1 sg. să disprețuiesc, 3 să disprețuiască

disprețui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiesc, imperf. 3 sg. disprețuia; conj. prez. 3 să disprețuiască

disprețui vb. → prețui

disprețui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiesc, conj. disprețuiască)

disprețuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp. corectat(ă)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DISPREȚUI vb. a desconsidera, a nesocoti, (înv.) a defăima, a mepriza, a ocărî. (De ce îl ~?; nu ~ ceea ce ți se oferă.)

DISPREȚUI vb. a desconsidera, a nesocoti, (înv.) a defăima, a mepriza, a ocărî. (Nu ~ ceea ce ți se oferă.)

A disprețui ≠ a aprecia, a prețui, a respecta

Intrare: disprețui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • disprețui
  • disprețuire
  • disprețuit
  • disprețuitu‑
  • disprețuind
  • disprețuindu‑
 singular plural
  • disprețuiește
  • disprețuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • disprețuiesc
 (să)
  • disprețuiesc
  • disprețuiam
  • disprețuii
  • disprețuisem
a II-a (tu)
  • disprețuiești
 (să)
  • disprețuiești
  • disprețuiai
  • disprețuiși
  • disprețuiseși
a III-a (el, ea)
  • disprețuiește
 (să)
  • disprețuiască
  • disprețuia
  • disprețui
  • disprețuise
plural I (noi)
  • disprețuim
 (să)
  • disprețuim
  • disprețuiam
  • disprețuirăm
  • disprețuiserăm
  • disprețuisem
a II-a (voi)
  • disprețuiți
 (să)
  • disprețuiți
  • disprețuiați
  • disprețuirăți
  • disprețuiserăți
  • disprețuiseți
a III-a (ei, ele)
  • disprețuiesc
 (să)
  • disprețuiască
  • disprețuiau
  • disprețuiră
  • disprețuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desprețui
  • desprețuire
  • desprețuit
  • desprețuitu‑
  • desprețuind
  • desprețuindu‑
 singular plural
  • desprețuiește
  • desprețuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desprețuiesc
 (să)
  • desprețuiesc
  • desprețuiam
  • desprețuii
  • desprețuisem
a II-a (tu)
  • desprețuiești
 (să)
  • desprețuiești
  • desprețuiai
  • desprețuiși
  • desprețuiseși
a III-a (el, ea)
  • desprețuiește
 (să)
  • desprețuiască
  • desprețuia
  • desprețui
  • desprețuise
plural I (noi)
  • desprețuim
 (să)
  • desprețuim
  • desprețuiam
  • desprețuirăm
  • desprețuiserăm
  • desprețuisem
a II-a (voi)
  • desprețuiți
 (să)
  • desprețuiți
  • desprețuiați
  • desprețuirăți
  • desprețuiserăți
  • desprețuiseți
a III-a (ei, ele)
  • desprețuiesc
 (să)
  • desprețuiască
  • desprețuiau
  • desprețuiră
  • desprețuiseră
despreciui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

disprețui, disprețuiescverb

  • 1. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: desconsidera nesocoti
    • format_quote Vom face tot, ca oameni cumsecade, care nu disprețuiesc petrecerile. SADOVEANU, Z. C. 61. DLRLC
    • format_quote O pizmuiseră pe răposată și o urau, după cum și dînsa le disprețuise. M. I. CARAGIALE, C. 155. DLRLC
    • format_quote Mi-a disprețuit porunca – nu tăgădui. DAVILA, V. V. 70. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Cu dureroasă surpriză, învăța să disprețuiască și să urască. C. PETRESCU, C. V. 122. DLRLC
    • format_quote reflexiv reciproc Se urau... sau numai se disprețuiau. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 98. DLRLC
etimologie:
  • Dispreț + -ui. DEX '09 DEX '98 MDN '00

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.