opțiuni
  • info

11 definiții pentru distona

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISTONA, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare.

DISTONA, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare.

distona vi [At: IBRĂILEANU, S. 153 / V: (îvr) des~ / Pzi: ~nez / E: ger distonieren, it distonare] 1 A fi în dezacord cu ansamblul sau cu restul. 2 (Muz; spc; d. sunete) A suna fals.

DISTONA, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi (cu cineva sau cu ceva). Ridicătura de un violet palid distona cu celălalt pămînt gălbui, strîns ca în gheare de tufe de peliniță și tulpini veștede de diferite buruieni. CĂLUGĂRU, O. P. 55. În lumea asta mică și vie [a gării], nu făceau pată supărătoare și nu distonau decît pasagerii obișnuiți. POPA, V. 209.

DISTONA vb. I. intr. A fi neconcordant, în neconcordanță, în dezacord, a nu se potrivi. [P.i. 3, 6 -nează. / < germ. distonieren].

DISTONA vb. intr. a fi neconcordant, a fi în dezacord, a nu se potrivi. ◊ (despre sunete muzicale) a suna fals. (< it. distonare)

A DISTONA ~ez intranz. 1) A fi în distonanță; a dezacorda; a discorda. 2) (despre sunete) A suna fals. /<it. distonare

destona v vz distona

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

distona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. distonez, 3 distonează; conj. prez. 1 sg. să distonez, 3 să distoneze

distona (a ~) vb., ind. prez. 3 distonează

distona vb., ind. prez. 3 sg. distonează

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

A distona ≠ a armoniza, a se asorta

Intrare: distona
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • distona
  • distonare
  • distonat
  • distonatu‑
  • distonând
  • distonându‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • distonează
 (să)
  • distoneze
  • distona
  • distonă
  • distonase
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • distonează
 (să)
  • distoneze
  • distonau
  • distonară
  • distonaseră
destona
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

distonaverb

  • 1. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: dezacorda discorda antonime: armoniza asorta
    • format_quote Ridicătura de un violet palid distona cu celălalt pămînt gălbui, strîns ca în gheare de tufe de peliniță și tulpini veștede de diferite buruieni. CĂLUGĂRU, O. P. 55. DLRLC
    • format_quote În lumea asta mică și vie [a gării], nu făceau pată supărătoare și nu distonau decît pasagerii obișnuiți. POPA, V. 209. DLRLC
    • 1.1. prin specializare (Despre sunete muzicale) A suna fals. DEX '09 DEX '98 MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.