drăgălaș, ~ă [At: DOSOFTEI, PS. 265/10 / V: (reg) găgă~ / Pl: ~i, ~e / E: drag + -ălaș] 1 a (Înv; mai ales d. copii, tineri etc., despre înfățișarea sau manifestările lor) Care atrage prin grație, gingășie sau farmec, inspirând dragoste, simpatie etc. Si: atrăgător, drăguț (3), grațios, gingaș, (îvp) drăgăstos (1). 2 a Amabil. 3 a (Pan) Care produce o impresie favorabilă, plăcută sau un sentiment de delectare, de mulțumire. 4 a Care este pe placul cuiva. 5 sm (Reg) Drag (21).

DRĂGĂLAȘ, -Ă, drăgălași, -e, adj. Drăguț, plăcut, frumușel, grațios, gingaș. Cucoanele dinăuntru aveau rochiile, pălăriile și chipurile cele mai drăgălașe. PAS, Z. I 239. Dar această gură ironică... i se păru lui Manolaș, de data aceasta, nespus de drăgălașă. GALACTION, O. I 641. ◊ (Adverbial) Ea-l asculta pe copilaș Uimită și distrasă, Și, rușinos și drăgălaș, Mai nu vrea, mai se lasă. EMINESCU, O. I 175. Cîte flori sînt pe pămînt, Drăgălaș se roagă ele Și la soare și la stele. BELDICEANU, P. 106. ♦ (Rar; substantivat, m.) Iubit, drăguț, drag. Dar Manea cine-mi era?... Drăgălașul fetelor, Iubețul nevestelor. PĂSCULESCU, L. P. 250.

drăgălaș a. care e drag, care place mult: frumușel, nostim.

drăgăláș, -ă adj., pl. f. e. Grațios, plăcut, fărmăcător: față, mișcare drăgălașă. Adv. În mod drăgălaș.

găgălaș, ~ă a vz drăgălaș

drăgălaș adj. m., pl. drăgălași; f. drăgălașă, art. drăgălașa, pl. drăgălașe

drăgălaș adj. m., pl. drăgălași; f. drăgălașă, art. drăgălașa, pl. drăgălașe

drăgălaș adj. m., pl. drăgălași; f. sg. drăgălașă, art. drăgălașa, g.-d. art. drăgălașei, pl. drăgălașe

DRĂGĂLAȘ adj. v. drăguț.

DRĂGĂLAȘ adj. drăguț, frumușel, (Transilv. si Ban.) cinaș, (fig.) dulce. (Un copil ~.)