9 definiții pentru duelgiu
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DUELGIU, duelgii, s. m. (Înv.) Persoană care are mania de a se duela, care se duelează cu orice prilej. [Pr.: du-el-] – Duel + suf. -giu.
DUELGIU, duelgii, s. m. (Înv.) Persoană care are mania de a se duela, care se duelează cu orice prilej. [Pr.: du-el-] – Duel + suf. -giu.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
duelgiu sm [At: ALECSANDRI, T. 520 / P: du-el~ / Pl: ~ii / E: duel + -giu] (Înv) 1 Persoană care se duelează cu orice prilej. 2 (Dep) Tânăr român progresist care a studiat (în special) în Franța Vz bonjurist.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DUELGIU, duelgii, s. m. (Învechit) 1. Duelist. D-lui boieriul e și duelgiu! ALECSANDRI, T. 1287. 2. Termen disprețuitor cu care, în jurul anului 1848, bătrînii reacționari denumeau pe tinerii progresiști. V. bonjurist. Cînd se mîniau [bătrînii] dădeau și ei tinerilor cîte-un ibrișin pe la nas, numindu-i: bonjuriști, duelgii, pantalonari. CREANGĂ, A. 153.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DUELGIU ~i m. înv. Persoană care are mania de a se duela; om pus pe dueluri. [Sil. du-el-] /duel + suf. ~giu
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
duelgiu m. alt nume dat bonjuriștilor (după obiceiul lor de a se bate în duel): duelgii... te amenință cu pistolul AL.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
* duelgíŭ m. (d. duel și suf. turc. -giŭ), Fam. Duelist, spadasin. Bonjurist, revuluționar. – V. pantalonar.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
duelgiu (înv.) (desp. du-el-) s. m., art. duelgiul; pl. duelgii, art. duelgiii (desp. -gi-ii)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
duelgiu (înv.) (du-el-) s. m., art. duelgiul; pl. duelgii, art. duelgiii (-gi-ii)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
duelgiu s. m. (sil. du-el-), art. duelgiul; pl. duelgii, art. duelgiii (sil. -gi-ii)
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
- silabație: du-el-giu
substantiv masculin (M69) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
duelgiu, duelgiisubstantiv masculin
- 1. Persoană care are mania de a se duela, care se duelează cu orice prilej. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: duelist
- D-lui boieriul e și duelgiu! ALECSANDRI, T. 1287. DLRLC
-
- 2. Termen disprețuitor cu care, în jurul anului 1848, bătrânii reacționari denumeau pe tinerii progresiști. DLRLC
- Cînd se mîniau [bătrânii] dădeau și ei tinerilor cîte-un ibrișin pe la nas, numindu-i: bonjuriști, duelgii, pantalonari. CREANGĂ, A. 153. DLRLC
-
etimologie:
- Duel + -giu. DEX '98 DEX '09