opțiuni
  • info

18 definiții pentru duhovnic

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUHOVNIC, duhovnici, s. m. (La ortodocși) Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĭnikŭ.

duhovnic sm [At: CORESI, EV. 306/10 / V: (înv) dehoan~, ~homn~, ~nec / Pl: ~ici / E: vsl дооуховьникь] 1 (Bis) Preot care spovedește pe credincioși Si: (liv) confesor. 2 (Fig) Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime.[1]

  1. Prima var., posibil incorectă în original, aceasta neavând o def. proprie — LauraGellner

DUHOVNIC, duhovnici, s. m. Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĭnikŭ.

DUHOVNIC, duhovnici, s. m. (În religia creștină) Preot care spovedește pe credincioși. Starețul, milostivindu-se, i-a dat duhovnic. SADOVEANU, Z. C. 236. Ce să te mai spovedești? Ce-i să spui duhovnicului? NEGRUZZI, S. I 156.

DUHOVNIC ~ci m. Preot care oficiază ritualul spovedaniei; confesor. /<sl. duhoviniku

duhovnic m. părinte sufletesc, preot căruia se mărturisește [!] păcatele. [Slav. DUHOVNĬKŬ].

duhóvnic m. (vsl. duhovĭnikŭ). Confesor, preut căruĭa-ĭ mărturiseștĭ păcatele.

duhomnic sm vz duhovnic

duhopnic sm vz duhovnic

duhovnec sm vz duhovnic

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

duhovnic s. m., pl. duhovnici

duhovnic s. m., pl. duhovnici

duhovnic s. m., pl. duhovnici

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DUHOVNIC s. v. cleric.

DUHOVNIC s. v. confesor.

duhovnic s. v. CLERIC.

DUHOVNIC s. (BIS.) confesor, (astăzi rar) spiritual, (înv.) mărturisitor, spoveditor. (Preotul care spovedește se numește ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

duhovnic (duhovnici), s. m. – Confesor, părinte spiritual. – Megl. dovnic. Sl. duchovĭnikŭ, bg. duhovnik, din sl. duchŭ „spirit”, cf. duh. – Der. duhovnicesc, adj. (confesional; spiritual); duhovnicește, adv. (spiritual); duhovnici, vb. (a spovedi, a confesa); duhovnicie, s. f. (misiunea de a spovedi).

Intrare: duhovnic
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duhovnic
  • duhovnicul
  • duhovnicu‑
plural
  • duhovnici
  • duhovnicii
genitiv-dativ singular
  • duhovnic
  • duhovnicului
plural
  • duhovnici
  • duhovnicilor
vocativ singular
  • duhovnicule
  • duhovnice
plural
  • duhovnicilor
duhomnic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
duhopnic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
duhovnec
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

duhovnic, duhovnicisubstantiv masculin

  • 1. (La ortodocși) Preot care spovedește pe credincioși. DEX '09 DLRLC
    sinonime: confesor
    • format_quote Starețul, milostivindu-se, i-a dat duhovnic. SADOVEANU, Z. C. 236. DLRLC
    • format_quote Ce să te mai spovedești? Ce-i să spui duhovnicului? NEGRUZZI, S. I 156. DLRLC
    • 1.1. figurat Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.