dunăre sfs [At: ZANNE, P. I, 747 / E: Dunăre] 1 (Pop) Apă (curgătoare) mare. 2 (Pop) Cantitate mare de apă. 3 (Pop; fig) Mulțime de obiecte. 4 (Reg; îe) A căra apă-n ~ A întreprinde o acțiune inutilă. 5 (Reg; îe) A trece ~a pe cineva A dojeni strașnic. 6 (Reg; d. apă; îe) A se face (sau a fi ~) A crește foarte mult. 7 (D. oameni; îae) A se supăra foc. 8 (Reg; îe) A fi ~ de mânios sau a fi mânios ~ A fi foarte supărat. 9 (Reg; îcs) Cum se bate ~a Joc popular nedefinit mai îndeaproape. 10 (Pop; îe) A se face ~ turbată A se mânia foarte tare.

DUNĂRE s. f. (După numele fluviului) Apă mare. Au ajuns la o dunăre care n-avea margini, nici fund. SBIERA, P. 191. ◊ Expr. Dunăre de apă = cantitate mare de apă. Dunăre de mînios sau mînios dunăre = supărat foc. Locotenentul Pandelescu e mînios dunăre pe Drob. V. ROM. noiembrie 1953, 126. Dar știi că m-ai ars... zise părintele Duhu, luîndu-și tălpășița, dunăre de mînios. CREANGĂ, A. 141. A se face dunăre (turbată) = a se mînia grozav, a se face foc și pară. Urlă-n vaiet Urieșii!... Amîndoi cuprinși deodată În vîrtej de nebunie, se fac dunăre turbată. Și-n văzduh încep s-arunce, împroșcînd ca doi vulcani, Cei mai groși stejari din codri, cei mai zdraveni bolovani. ALECSANDRI, O. A. 199. A crește dunăre = a crește peste măsură de înalt.

Dunăre f. Numele-i figurează în locuțiunile: a bate Dunărea, a trece fluviul înnot; cum se bate Dunărea, numele unei hore țărănești, când se lovește pământul în cadență; a se face Dunăre turbată, a se înfuria peste măsură. (Dunărean).

Dúnăre f. (după numele fluviuluĭ). Fam. A se face Dunăre, a se înfuria. Adv. Mînios Dunăre orĭ Dunăre de mînios, foarte mînios.

+dunăre¹ (pop.) adj. invar., adv. (în: a se face ~ de mânie/de mânios, a fi (mânios) ~)

dunăre² (apă mare) (pop.) s. f., g.-d. art. dunării

dunăre (apă mare) (pop.) s. f.

dunăre (apă mare, cantitate mare de lichid) s. f.

a trece Dunărea pe cineva expr. (eufem.) a înjura (pe cineva).