DÂRVALĂ, dârvale, s. f. (Pop.) Muncă grea și istovitoare; corvadă. ◊ Loc. adj. De dârvală = a) (despre oameni) care îndeplinește muncile fizice cele mai grele, mai neplăcute; b) (despre haine, îmbrăcăminte) care se poartă la lucru, care poate fi rupt, murdărit; c) (despre cai) prost. ◊ Expr. A rămâne de dârvală = a rămâne pe drumuri, a nu mai avea posibilități de trai. A face (pe cineva) de dârvală = a ocărî, a batjocori, a face de două parale. – Et. nec.

dârvală sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 226/14 / Pl: ~le / E: nct] (Pop) 1 Muncă grea și istovitoare. 2 Muncă multă în gospodărie. 3 Corvoadă. 4 (D. oameni; îla) De ~ Care îndeplinește muncile cele mai grele. 5 (D. oameni; îal) Care îndeplinește muncile cele mai neplăcute și mai umilitoare. 6 (D. haine; îal) Care se poartă la muncă. 7 (D. haine; îal) Care poate fi rupt, murdărit. 8 (D. haine; îal) Bun de aruncat. 9 (D. cai; îal) Prost. 10 (Îe) A rămâne de ~ A rămâne pe drumuri. 11 (Îae) A nu mai avea din ce trăi. 12 (Îe) A face pe cineva de ~ A batjocori. 13 (Îae) A certa rău. 14 (Îe) A ajunge slugă la ~ A ajunge un om de nimic Vz dârloagă (11). 15 (Îe) A lua la ~ A impune cuiva să facă o muncă nedorită. 16 (Îae) A obliga pe cineva să se supună. 17 (Îe) A face ceva de ~ A face treabă în mod superficial. 18 (Îae) A strica. 19 (Îe) A face cuiva ~ A crea cuiva neplăceri.

DÂRVALĂ, dârvale, s. f. (Pop.) Muncă grea și istovitoare; corvoadă. ◊ Loc. adj. De dârvală = a) (despre oameni) care îndeplinește muncile fizice cele mai grele, mai neplăcute; b) (despre haine, îmbrăcăminte) care se poartă la lucru, care poate fi rupt, murdărit; c) (despre cai) prost. ◊ Expr. A rămâne de dârvală = a rămâne pe drumuri, a nu mai avea posibilități de trai. A face (pe cineva) de dârvală = a ocărî, a batjocori, a face de două parale. – Et. nec.

DÂRVALĂ f. Muncă grea și istovitoare; corvoadă. ◊ De ~ care nu prezintă valoare și poate fi folosit pentru orice. A face pe cineva de ~ a face pe cineva de două parale; a batjocori. /Orig. nec.

dârvală (de) f. Mold. 1. ordinar: cai de dârvală; 2. a face de dârvală, a uza, a murdări (și fig.): i-am făcut de dârvală AL. [Origină necunoscută].

DÎRVALĂ, dîrvale, s. f. Muncă grea și istovitoare; roboteală, corvadă. ◊ Loc. adj. și adv. De dîrvală = de muncă grea, de corvadă, de roboteală. Cal de dîrvală. Haine de dîrvală. ▭ Crescuse de dîrvală prin pragurile vecinilor bogați, păscîndu-le gîștele. CAMILAR, N. I 19. ◊ Expr. A rămîne de dîrvală = a rămîne pe drumuri, a nu mai avea posibilitate de trai. Mi-au rămas de dîrvală pruncii. CAMILAR, N. I 172. Amară mi-i inima... rosti... și se sprijini de-un arbore. Acuma am rămas cu totul de dîrvală pe fața pămîntului. id. ib. II 318. A face (pe cineva) de dîrvală = a ocărî, a face de batjocură, a face cu ou și cu oțet, a face de două parale. Ș-ai atacat vîrtos pe miniștri?... – I-am făcut de dîrvală. ALECSANDRI, T. 1650.

dîrválă f., pl. e (vsl. *drŭvalo, transport de lemne, d. drŭvo, lemn, pol. drwal, negustor de lemne. V. dîrvar, dreavă, durbeniță). Est. De dîrvală, de ștrapaț, de muncă brută, grea saŭ lungă: caĭ de dîrvală, cĭubote de dîrvală. A face un lucru de dîrvală, a-l derveli, a-l strica. A face pe cineva de dîrvală, a-l terfeli. V. gĭurumea.

dârvală (înv., pop.) s. f., g.-d. art. dârvalei; pl. dârvale

dârvală (pop.) s. f., g.-d. art. dârvalei; pl. dârvale

dârvală s. f., g.-d. art. dârvalei; pl. dârvale

DÂRVALĂ s. v. corvoadă.

dîrvală s. v. CORVOADĂ.

de dârvală expr. 1. (d. haine) de lucru, de zi cu zi. 2. (d. cai) de jug, de povară.