dănac sm [At: I. CR. II, 210 / V: (reg) dan~, ~ci, dân~ / Pl: ~i / E: bg данакь] 1 (Dob; Mun) Mânzat. 2 (Reg) Junc de bivoliță. 3 (Olt; Mun; pan) Băiețandru. 4 (Pex) Flăcău. 5 (Reg) Burlac (în vârstă).

DĂNAC, dănaci, s. m. (Regional) Băiat măricel; băiețandru, băietan, flăcăiaș. Dănacii și fetele se duc dis-de-dimineață la baltă. ȘEZ. VI 21.

DĂNAC, dănaci, s. m. (Reg.) Băiat măricel; băiețandru, flăcăiaș. – Bg. danak.

dănác, -ă s., pl. ĭ, e (bg. danak, turc. dana, vițel). Vest. Adolescent, flăcăŭ. Dobr. Vițel, vițea. V. noatin.

dănaci sm vz dănac

DĂNAC s. v. băietan, băiețandru, copilandru, flăcăiandru, fecior, flăcău, tânăr.

dănac s. v. BĂIETAN. BĂIEȚANDRU. COPILANDRU. FLĂCĂIANDRU. FECIOR. FLĂCĂU. TÎNĂR.

dănac (dănaci), s. m. – Tînăr, flăcău, june. – Megl. dănac. Bg. danak „tăuraș” (Candrea; Scriban), din tc. dana „tăuraș”. Este greșită der. de la d’an < de (un) an, propusă de Pușcariu 1186. Probabil același cuvînt, prin intermediul țig., l-ar fi dat pe danciu, s. m. (flăcău, băiat țigan), care s-a încercat să se explice plecîndu-se de la numele propriu Danciu (Șeineanu; Candrea), din țig. den či „donnez-moi quelque chose” (Graur 147), sau din mag. dancs „murdar” (Drăganu, Dacor., IV, 1553); ultimele explicații nu se potrivesc cu folosirea acestui cuvînt chiar de țigani.

dănac, dănaci, s.m. (reg.) 1. flăcău, adolescent. 2. vițel.