ECTENIE, ectenii, s. f. (În Biserica ortodoxă) Rugăciune de cerere sau de mulțumire rostită de către preot sau diacon, la care se răspunde prin: „Doamne miluiește” ori „Dă, Doamne”. – Din ngr. ektenís.

ectenie sf [At: N. COSTIN, LET. II, 114/6 / V: (îvp) ic~, iht~ / Pl: ~ii / E: ngr ἒκτένεια] (În Biserica ortodoxă) Șir de rugăciuni rostite de preot sau de diacon în cursul serviciului religios.

ECTENIE sf. ⛪ Rugăciune recitată de diacon sau de preot, compusă din mai multe formule care se termină toate prin „Domnului să ne rugăm!”: s’a citit și sfînta evanghelie, după care au urmat ecteniile GRIG.; Și popi, șirag, cădelnițînd, Ceteau ectenii de comînd COȘB. [ngr. έχτένεια].

ECTENIE, ectenii, s. f. (în Biserica ortodoxă) Șir de rugăciuni rostite de preot sau de diacon în cursul serviciului religios. – Din ngr. ektenís.

ECTENIE, ectenii, s. f. (În biserica ortodoxă) Șir de rugăciuni scurte rostite de preot sau de diacon în cursul unui serviciu religios. Și popi, șirag, cădelnițînd, Citeau ectenii de comînd. COȘBUC, P. I 149.

ECTENIE ~i f. (în ritualul ortodox) Șir de rugăciuni rostite de preoți în timpul serviciului religios. [G.-D. ecteniei] /<fr., ngr. ektenis

ectènie f. rugăciune continuată, constând din mai multe cereri: și popii... ceteau ectenii de comând (COȘBUC). [Gr. mod.].

ecténie f. (ngr. ekténia, d. vgr. ekténeia, rugăcĭune stăruitoare, d. ektenés, întins, stăruitor. V. ipo-tenuză, te-tanos). Rugăcĭune în stihurĭ scurte pe care o spune diaconu în mijlocu bisericiĭ saŭ, în lipsa luĭ, preutu în altar. – Și icténie.

ictenie sf vz ectenie

ihtenie sf vz ectenie

ictenie f. V. ectenie.

icténie, V. ectenie.

ectenie (desp. -ni-e) s. f., art. ectenia (desp. -ni-a), g.-d. art. ecteniei; pl. ectenii, art. ecteniile (desp. -ni-i-)

ectenie (-ni-e-) s. f., art. ectenia (-ni-a), g.-d. art. ecteniei; pl. ectenii, art. ecteniile (-ni-i-)

ectenie s. f. (sil. -ni-e), art. ectenia (sil. -ni-a), g.-d. art. ecteniei; pl. ectenii, art. ecteniile (sil. -ni-i-)

ectenie, -niei gen. a.

ectenie (ectenii), s. f. – Șir de rugăciuni rostite în timpul slujbei. Ngr. ἐϰτένεια. Sec. XVII.

ectenie (< gr. ἐϰτενής, de la vb. ἐϰτείνω [ekteino], „a întinde, a prelungi”), grup de stihuri*, executate de preot sau de diacon în stil recitativ*, la care cântărețul* sau corul* răspunde cu: „Doamne miluiește ” sau „Ție, Doamne”. După conținutul și destinația lor se disting: e. mare (ἡ μεγάλη ἐϰτενής, 14 stihuri, la care se mai adaugă în unele cazuri stihuri specifice); e. mică (ἡ μιϰρὰ ἐϰτενής, 4 stihuri); e. întreită; e. de cerere; e. de mulțumire etc. Echiv. cu λιτανεία care a dat pl. lat. litania.