ELECTOR, -OARE, electori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

elector, ~oare [At: NECULCE, L. 160 / V: (îvr) al~ sm / Pl: ~i, ~oare / E: lat elector, fr électeur] 1 sm (Înv) Fiecare dintre cei șapte (sau nouă) principi (laici și ecleziastici) care aveau dreptul de a alege pe împărat în vechiul Imperiu German. 2-3 smf, a (Persoană) care participă la alegeri (cu mandat din partea unui grup de oameni) Si: alegător. 4-5 smf, a (Înv) (Persoană) care reușea să obțină un număr mare de voturi pentru partidul său. corectat(ă)

*ELECTOR sm. 🔎 Principe al vechiului imperiu al Germaniei care lua parte la alegerea împăratului: ~ii Imperiului erau, de la secolul al XlV-lea pînă la al XVII-lea, în număr de șapte [fr.].

ELECTOR, -OARE, electori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care îl alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

ELECTOR, -OARE, electori, -oare, s. m. și f. 1. (În alegerile bazate pe vot indirect) Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva într-o adunare a unei colectivități mai mari sau în conducerea unei astfel de colectivități. ♦ (În Germania feudală) Principe sau arhiepiscop care făcea parte din colegiul care alegea pe împărat. Dintre cei șapte electori din secolul al XIV-lea, trei aparțineau bisericii. ◊ (Adjectival) Principe elector. 2. (Peiorativ) Persoană care, în regimul burghezo-moșieresc, izbutea, prin diferite mijloace, să obțină (într-o circumscripție electorală) un mare număr de voturi pentru partidul sau mișcarea sa proprie.

ELECTOR, -OARE s.m. și f. 1. Persoană care are dreptul de a participa la o alegere. ♦ Fiecare dintre cei șapte principi care aveau dreptul de a-l alege pe împărat în Germania. 2. (Peior.) Persoană care reușea în vechile regimuri să obțină foarte multe voturi prin diferite manevre. [< fr. électeur].

ELECTOR, -OARE I. s. m. f. persoană care are dreptul de a participa la o alegere. II. s. m. (în Imperiul Romano-German) principe sau prelat care avea dreptul de a-l alege pe împărat. (< fr. électeur)

ELECTOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană care participă la alegeri; persoană cu drept electiv; alegător. 2) (în Germania feudală) Principe sau prelat care avea dreptul să aleagă pe împărat. 3) (în trecut) Persoana care reușea să adune un anumit număr de voturi pentru partidul său. /<fr. électeur, lat. elector, ~oris

elector m. od. principe german care avea dreptul de a alege pe împăratul Germaniei.

*electór, -oáre adj. (lat. elector). Alegător, care alege pe altu pin votu luĭ. Principe saŭ episcop chemat odinioară să concureze la alegerea împăratuluĭ Germaniiĭ.

elector s. m., pl. electori

elector s. m., pl. electori

elector s. m., pl. electori