ELEV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, adept. – Din fr. élève.

elev, ~ă smf [At: CR (1830), 375¹/12 / V: (iuz) aliev (P: ~li-ev) / Pl: ~i, ~e / E: fr élève] 1 (Uneori urmat de determinarea indicând funcția pentru care se pregătește) Persoană care învață într-o școală sau este instruită de cineva Si: școlar. 2 Persoană care adoptă, urmează sau continuă doctrina, principiile cuiva Si: discipol.

*ELEV sm., *ELEVĂ (pl. -ve) sf. 1 🖋 Acela, aceea care primește sau a primit lecțiile, învățătura cuiva în arte sau în științe ¶ 2 Acela care în anumite arte urmează genul, felul de a lucra al maestrului, discipol ¶ 3 🖋 Cel ce primește instrucțiunea într’un liceu sau gimnaziu, într’o pensiune, într’o școală specială, etc. [fr.].

ELEV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, urmaș, adept. – Din fr. élève.

ELEV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. Elev ești încă. Mă privești Cu ochi adînci, cu ochi de smoală. Ce gînd de fapte mari nutrești, Șezînd pe băncile de școală? CASSIAN, H. 65. Nu sînt student, sînt elev în clasa a opta. DUMITRIU, N. 12. Întoarse capul către un elev. CAMIL PETRESCU, O. I 201. Elevul de la școala de poduri și șosele, așezat pe scările ceardacului, privea cu nesaț satul în vale. BUJOR, S. 116. 2. Persoană care urmează în concepții și acțiuni pe maestrul său; adept al unei doctrine; discipol, învățăcel.

ELEV, -Ă s.m. și f. 1. Cel care învață într-o școală, care urmează o formă de învățămînt mediu sau elementar. 2. Discipol, adept, urmaș, învățăcel al unui maestru, al unei școli literare, al unei doctrine etc. [< fr. élève, cf. élever – a educa].

ELEV, -Ă s. m. f. 1. cel care învață într-o școală, care urmează o formă de învățământ mediu sau elementar. 2. discipol, adept, urmaș, învățăcel al unui maestru, al unei școli literare, doctrine etc. (< fr. élève)

ELEV elevă (elevi, eleve) m. și f. 1) Persoană care învață într-o școală; școlar. 2) Adept și continuator al unei persoane într-un anumit domeniu de activitate; discipol; ucenic. /<fr. éleve

elev m. școlar, discipol.

*elév, -ă s. (fr. élève, d. élever, a educa, lat. élevo, -áre, a înălța. V. ĭaŭ). Școlar, discipul, acela care învață de la un profesor.

elev-muncitor s. m. Muncitor care continuă în paralel cu activitatea productivă pregătirea școlară ◊ „În anul școlar 1971/1972 și-au ridicat calificarea profesională 3.894.000 studenți-muncitori și 2.888.000 elevi-muncitori. Activitatea de producție și cea de ridicare a nivelului de pregătire a cadrelor se îmbină atât de strict încât aici se vorbește cu temei despre «Uzina-aulă universitară».” Sc. 1 V 73 p. 8. ◊ „[Programul artistic] este realizat de elevi-muncitori de la secția serală sub îndrumarea profesorului A. D.” R.l. 18 I 75 p. 2 (din elev + muncitor)

elev-problemă s. m. Elev care constituie o problemă pentru școală ◊ „Aproape în fiecare școală există așa-ziși «elevi-problemă», dar, din păcate, modul de rezolvare a cazurilor-limită diferă prea puțin... de la caz la caz.” I.B. 14 III 73 p. 1; v. și R.l. 11 XII 80 p. 2 (din elev + problemă)

expo-elevi s. f. Expoziție a elevilor ◊ „Expo-elevi. Practica elevilor de la Liceul nr. 15 din Capitală.” Pr.R.TV 2127 VII 74 p. 9. ◊ „«Expo-elevi» deschisă în localul liceului de filologie-istorie nr. 1 [...] se distinge de cele anterioare prin diversitatea mai mare și originalitatea exponatelor.” Sc. 26 V 79 p. 4; v. și microîntreprindere (din expo[ziție a] elevi[lor])

muncitor-elev s. m. Muncitor care își completează studiile, fără a ieși din producție ◊ „Iată-i pe câțiva dintre muncitorii-elevi, fruntași la învățătură, repetându-și lecțiile înainte de a intra la cursuri.” Sc. 12 IX 61 p. 1; v. și 24 I 63 p. 2 (din muncitor + elev; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 388)

elev s. m., pl. elevi

elev s. m., pl. elevi

elev s. m., pl. elevi

ELEV s. 1. școlar, (înv.) scolastic, ucenic. (Profesorul și ~ii săi.) 2. v. discipol.

ELEV s. 1. școlar, (înv.) scolastic, ucenic. (Profesorul și ~ii săi.) 2. discipol, învățăcel, ucenic, (livr.) cirac, (înv.) școlar. (~ al unui maestru celebru.)

ELEV. Subst. Elev, școlar, gimnazist, gimnazier (rar), licean, colegian (înv.); ucenic; seminarist; seralist; cursant, cursist; începător, novice, boboc (fig.); candidat, stagiar; absolvent; bacalaureat. Promoție. Discipol, învățăcel (fam.), adept. Școlarizare. Școlărime. Școlaritate; ucenicie. Școală, gimnaziu, colegiu, seminar; liceu. Adj. Școlar, de școală, de școlar, școlăresc; gimnazial, liceal. Vb. A fi elev, a se înscrie la școală, a umbla (a merge) la școală, a învăța la școală, a urma cursurile unei școli, a da examen de admitere, a absolvi, a promova (o școală), a susține examenul de bacalaureat, a obține diploma de absolvire. A școlări, a ucenici. A școlariza. Adv. Școlărește. V. educație, învățare, școală.