EMANCIPA, emancipez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) câștiga sau a face să-și câștige independența; a (se) elibera (1). ♦ Refl. (Despre copii și adolescenți) A se elibera de prejudecăți, constrângeri, convenții sociale etc. 2. Tranz. (În unele state) A scoate un minor de sub tutela părintească sau a tutorelui și a-i acorda, înainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile unui major. – Din fr. émanciper, lat. emancipare.

emancipa [At: M. COSTIN, ap. LET² III, 505 / Pzi: ~pez și (înv) emancip^[1] / E: fr émanciper, lat emancipare] 1-2 vtr A face să iasă (sau a ieși) de sub ocupație militară sau străină. 3-4 vrt A(-și) câștiga (sau a face să-și câștige) independența Si: a (se) elibera. 5-6 vtr (Fig) A face să iasă (sau a ieși) de sub o dominație Si: a (se) elibera. 7-8 vrt (Spc) A (se) moderniza desprinzându-se de obiceiurile vechi. 9-10 vtr (Jur; d. minori) A (se) scoate de sub autoritatea părintească (sau a tutorelui), primind astfel, înainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile unui major. 11 vt (Jur) A da unui minor dreptul de a-și administra și de a dispune singur de averea sa. 12-13 vtr (D. femei) A (se) scoate din starea de dependență și acordarea, prin lege, de drepturi sociale, economice și politice egale cu ale bărbatului. 14 vt (C.i. persoane aparținând unei clase sociale) A legifera revenirea la starea de om liber. 15 vr (D. adolescenți) A-și lua unele libertăți nepotrivite pentru vârsta lor. 16 vr (Pex) A depăși limitele bunei cuviințe. corectat(ă)

*EMANCIPA (-ipez) I. vb. tr. 1 ⚖️ A libera prin emancipare, a acorda emanciparea: ~ pe un minor ¶ 2 Fig. A desrobi: ~ un popor. II. vb. refl. A-și lua prea multă libertate, din marginile datoriei sau bunei-cuviințe, a nu păzi măsura trebuincioasă sau cuviincioasă [fr.].

EMANCIPA, emancipez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) câștiga sau a face să-și câștige independența; a (se) elibera (1). ♦ Refl. (Despre copii și adolescenți) A-și lua unele libertăți nepotrivite cu vârsta lui, a avea purtări libertine. 2. Tranz. (În trecut) A scoate un minor de sub tutela părintească sau a tutorelui și a-i acorda, înainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile unui major. – Din fr. émanciper, lat. emancipare.

EMANCIPA, emancipez, vb. I. 1. Refl. A se desprinde, a se elibera, a nu mai depinde (de ceva sau de cineva), a-și cîștiga independența; a se elibera din iobăgie, din șerbie. Iorgu se emancipase de frate-său Costache și locuia singur. CARAGIALE, O. III 12. ◊ Tranz. Le vînduse cîteva sute de pogoane de pămînt... din dorința de a-i emancipa și în același timp de-a se emancipa și el de dînșii. REBREANU, R. I 54. Să emancipeze dar poezia pe femeie. BOLLIAC, O. 44. ♦ (Despre copii și adolescenți) A-și lua unele libertăți nepotrivite pentru vîrsta sa. 2. Tranz. (Jur.; învechit) A scoate un minor de sub tutela părintească sau a tutorelui și a-i acorda o parte din drepturile unui major, înainte de a ajunge la majorat.

EMANCIPA vb. I. 1. tr. (Jur.) A da unui minor dreptul de a-și administra și de a dispune de averea sa. ♦ (Ant.) A elibera un fiu din puterea părintelui sau un sclav de stăpînul său. 2. (Fig.) A da libertatea, a elibera de sub o dominație, de sub puterea cuiva. 3. refl. A-și cîștiga, a-și dobîndi libertatea, independența. ♦ A-și lua libertatea de a face anumite lucruri nepotrivite cu vîrsta sa, a avea purtări libertine. [P.i. 3,6 -pează. / < fr. émanciper, it., lat. emancipare].

EMANCIPA vb. 1. tr. a scoate de sub tutelă, de sub o dominație. II. tr., refl. a-și câștiga, a face să-și câștige independența; a (se) elibera de sub o dominație. III. refl. a se elibera de constrângeri; (fam.; despre copii și adolescenți) a-și permite libertăți nepotrivite cu vârsta sa. (< fr. émanciper, lat. emancipare)

A EMANCIPA ~ez tranz. 1) (persoane) A face să se emancipeze. 2) A scoate de sub tutelă, având dreptul de a dispune de bunurile sale înainte de majorat. /<fr. émanciper, lat. emancipare

A SE EMANCIPA ~ez intranz. 1) A deveni independent, eliberându-se de convențiile morale și sociale. 2) (despre minori) A se comporta prea liber pentru vârsta pe care o are; a avea purtări libertine. /<fr. émanciper, lat. emancipare

emancipà v. 1. a pune pe un minor în afară de tutelă: minorul se emancipează prin căsătorie; 2. a libera din robie; 3. a ieși din marginile datoriei sau buneicuviințe.

*emancipéz v. tr. (lat. e-máncipo, -áre, d. manus, mînă, și cápere, a lua. V. încap, magopeț). Scot de supt tutelă, de supt puterea părintească, din robie: a emancipa un minor, un rob. Liberez de vre-o pedică: știința te emancipează de prejudiciĭ. V. refl. Îmĭ ĭaŭ multă libertate.

emancipa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. emancipez, 3 emancipează; conj. prez. 1 sg. să emancipez, 3 să emancipeze

emancipa (a ~) vb., ind. prez. 3 emancipează

emancipa vb., ind. prez. 1 sg. emancipez, 3 sg. și pl. emancipează

EMANCIPA vb. v. dezrobi.

EMANCIPA vb. a (se) dezrobi, a (se) elibera, a (se) libera, (înv. și pop.) a (se) mîntui, (pop.) a (se) slobozi, (înv.) a (se) volnici, (fig.) a (se) descătușa. (I-a ~ pe țăranii dependenți.)