EMBRION, embrioni, s. m. 1. Produsul concepției în primele trei luni de viață la om. ♦ (Bot.) Corp multicelular situat în interiorul seminței, din care se formează plantula. 2. Fig. Început al unui lucru, al unei acțiuni etc.; prima fază a dezvoltării unui proces. [Pr.: -bri-on] – Din fr. embryon.

embrion sm [At: AMFILOHIE, G. F. 247^v/7 / V: (înv) embrio, ~iu, emvr~, emvrione, ~e / S și: (înv) embryon / P: ~bri-on / E: fr embryon, it embrione, lat embryo, ngr εμβρυον] 1 (Blg) Prima stare a unui organism viu de la fecundarea ovulului până la formarea deplină a organelor. 2 Germen al unei plante, existent în sămânța din care va lua naștere o nouă plantă. 3 (Fig) Început al unui lucru, acțiuni etc. 4 (Fig) Prima fază a dezvoltării. 5 (Fig) Nucleu.

*EMBRION sm. și (pl. -ioane) sn. 1 Germenul în prima stare de desvoltare în pîntecele mamei ¶ 2 🌿 Germenul plantei închis în sămînță și care se desvoltă prin încolțire ¶ 3 Fig. Se zice despre un lucru care e abia în formațiune, care abia ia naștere [fr.].

EMBRION, embrioni, s. m. 1. Nume dat oricărui organism din momentul fecundării ovulului până în momentul când toate organele sunt deplin formate și organismul este capabil de viață independentă. ♦ Germen al unei plante, existent în sămânța din care planta va lua naștere prin germinație. 2. Fig. Început al unui lucru, al unei acțiuni etc.; prima fază a dezvoltării unui proces. [Pr.: -bri-on] – Din fr. embryon.

EMBRION, embrioni, s. m. 1. Nume dat oricărui organism din momentul fecundării ovulului pînă în momentul cînd toate organele sînt deplin formate. O primă metodă [de hibridare vegetativă]... constă în adăugarea de gălbenuș embrionului de găină, în ou. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 357, 5/6. ♦ Germen al unei plante, existent în sămînța din care va lua naștere prin germinație o nouă plantă. Cînd ele [substanțele nutritive din sămînță] au fost consumate de embrion, acesta începe să-și caute și să acumuleze materii nutritive din mediul înconjurător, devenind astfel o plantă independentă. BOTANICA 24. 2. Fig. Început al unui lucru, al unei acțiuni, al unui plan etc.; prima fază a dezvoltării unei ființe sau a unui lucru, element din care se poate dezvolta ceva; germen. – Pronunțat: -bri-on.

EMBRION s.m. 1. (Biol.) Prima stare a unei ființe vii de la fecundarea ovulului pînă la formarea deplină a organelor. ♦ Germen al unei plante existent în sămînța din care va lua naștere prin germinație. 2. (Fig.) Început, germen de la care pornește un lucru, o acțiune. [Pl. -ni, (s.n.) -oane. / cf. fr., gr. embryon].

EMBRION s. m. 1. primul stadiu de dezvoltare a unui organism, de la fecundarea ovulului până la formarea deplină a organelor. ◊ germen al unei plante existente în sămânța din care aceasta va lua naștere prin germinație. 2. (fig.) început, germen de la care pornește un lucru, o acțiune. (< fr., gr. embryon)

EMBRION ~i m. 1) Fază inițială de dezvoltare a unui organism animal sau uman de la fecundarea ovulului până la formarea deplină a organelor. 2) Germen al unei plante aflate în sămânță. 3) fig. Începutul unui lucru, al unei acțiuni; prima fază a dezvoltării unui proces. [Sil. em-bri-on] /<fr. embryon

embrion n. 1. prima stare a unor ființe vii, animal sau plantă; 2. fig. lucru abia în naștere.

*embrión m. (vgr. émbryon, făt, germine, d. brýo, țîșnesc, abund, foĭesc. V. breĭ). Făt care începe a se forma. Germine, sîmbure care începe a se forma. Lucru prea mic: un embrion de societate. În embrion, în germine, în stare de embrion: societate în embrion (maĭ uzitat: în germine, în formațiune). V. mugur.

embrio² sm vz embrion

embrione sm vz embrion

embriu sm vz embrion

emvrion sm vz embrion

emvrione sm vz embrion

embrion (desp. -bri-on) s. m., pl. embrioni

embrion (-bri-on) s. m., pl. embrioni

embrion s. m. (sil. -bri-on), pl. embrioni

embrion, pl. embrioni

EMBRION s. 1. (BOT.) germen, (pop.) plod. (Din ~ se formează plantula.) *2. (fig.) germen, sâmbure. (~ al unui fenomen.)

EMBRION s. 1. (BOT.) germen, (pop.) plod. (Din ~ se formează plantula.) 2.* (fig.) germen, sîmbure. (~ al unui fenomen.)