epigraf sn, (îvr) sm [At: (a. 1814) BV III, 98 / Pl: ~e / V: (înv) ~ă sf / S și: (înv) ~aph / Pl: ~e, (îvr) ~i / E: ngr ἐπιγραφή] 1 Scurtă maximă sau enunțare (citată dintr-un autor) pusă la începutul unei cărți, al unui capitol etc. pentru a indica, în rezumat, conținutul sau spiritul în care s-a scris Si: moto Vz titlu. 2 Inscripție plasată pe fațada unei construcții, a unui monument etc. pentru a indica data, destinația etc. 3 (Imp) Epigrafist.

*EPIGRAF (pl. -afe) sn. 1 Inscripție pusă pe un edificiu pentru a arăta data, destinațiunea clădirii, etc. ¶ 2 Scurtă citație dintr’un autor pusă la începutul unei cărți sau unui capitol spre a-i indica spiritul [fr.].

EPIGRAF, epigrafe, s. n. Scurtă sentință (citată dintr-un autor) pusă la începutul unei cărți, unui capitol etc. pentru a indica în rezumat conținutul sau spiritul în care e scris. Uneia dintre «însemnările» sale, care se cheamă Pădurea și Stepa, Turgheniev îi pune ca epigraf cîteva versuri. SADOVEANU, E. 243. Această idee... a fost înscrisă, drept epigraf, în fruntea uneia din cele cinci probe de traducțiune romînă de pre Erodot. ODOBESCU, S. II 483. ♦ Scurtă inscripție pe fațada unei construcții, a unui monument etc.

EPIGRAF s.n. Citat semnificativ pus la începutul unei cărți, al unui capitol. ♦ Scurtă inscripție de pe fațada unui edificiu, a unui monument etc. [< fr. epigraphe, cf. gr. epi – deasupra, graphein – a scrie].

EPIGRAF s. n. 1. citat semnificativ pus la începutul unei cărți, al unui capitol. 2. scurtă inscripție de pe fațada unui edificiu, a unui monument etc. (< fr. épigraphe)

EPIGRAF ~e n. 1) Citat scurt pus la începutul unei opere sau al unui capitol pentru a sublinia ideea principală a scrierii; moto. 2) (la grecii antici) Inscripție pe fațada unei clădiri sau a unui monument. [Sil. e-pi-graf] /<fr. épigraphe

epigraf n. 1. inscripțiune pe un edificiu; 2. citațiune, sentență pusă în fruntea unui capitol sau a unei cărți spre a-i indica obiectul, spiritul.

*epigráf, -ă s. (d. epigrafie). Savant în epigrafie. – Maĭ puțin bine epigrafist. Cp. cu cali-, foto-, geo- și paleo-graf.

epigrafă sf vz epigraf

epigrafe sm vz epigraf

epigraf (desp. -pi-graf) s. n., pl. epigrafe

epigraf (-pi-graf) s. n., pl. epigrafe

epigraf s. n. (sil. mf. -graf), pl. epigrafe

EPIGRAF s. v. moto.

EPIGRAF s. moto. (~ la o lucrare.)

EPIGRAF (< fr. épigraphe < gr. epigraphe; cf. gr. epi, pe deasupra, și graphein, a scrie) Scurt fragment, în proză sau în versuri, la începutul unei opere literare sau al unui capitol, în care este exprimată succint ideea operei. Folosit la greci pentru inscripțiile de pe monumente, edificii etc. termenul epigraf desemna uneori și un citat luat dintr-o operă celebră. El apare și ca titlu pentru poezii, în care poeții apreciază destinul operei lor. Ex. Dar cînd patru generații, după moartea mea vor trece Cînd voi fi de-un veac aproape oase și țărînă rece, Va urma și pentru mine al dreptății ceas deplin, Și-al meu nume, printre veacuri, înălțîndu-se senin, Va-nfiera ca o stigmată neghiobie omenească, Cît vor fi în lume inimi și o limbă românească. (AL. MACEDONSKI, Epigraf)