epistolie sf [At: CORESI, ap. DHLR II, 545 / V: (îvr) ~liu (A: nct) sn / A și: ~tol~ / Pl: ~ii / E: lat epistolium, ngr ἐπιστολή] (Înv) 1 Scrisoare. 2 (Rar) Scrisoare (deschisă) adresată unei personalități sau unui grup de persoane (cu funcție importantă în ierarhia bisericească), în care se discutau unele probleme legate de credința creștină. 3 Epistolă (3). 4 (Rar) Epistolă (2). corectat(ă)

EPISTOLIE sf. 1 ⛪ Epistolă a unui apostol cuprinsă în Noul Testament: epistolia către Romani ¶ 2 Scrisoare, răvaș: Marele Vasilie grăiaște într’o ~ ce au trimes cătră Diodor PRV. -MB.; epistolia aceasta era iscălită de Cîmpineanu I. -GH. [ngr. έπιστολή].

EPISTOLIE, epistolii, s. f. (Învechit și popular) Scrisoare. Unii soldați... prindeau a scrie pe coji de mesteacăn, pe scîndurele, pe bucăți de cartoane, epistolii de dor și amărăciune către cei din țară. CAMILAR, N. I 251.

epistolie f. pop. epistolă: Epistolia Maicei Domnului. [Gr. mod.].

*epistolíe f. (ngr. epistolí). Vechĭ. Rar azĭ. Epistolă, scrisoare religioasă.

epistoliu^[1] sn vz epistolie

epistolie (înv.) s. f., art. epistolia, g.-d. art. epistoliei; pl. epistolii, art. epistoliile (desp. -li-i-)

epistolie (înv.) s. f., art. epistolia, g.-d. art. epistoliei; pl. epistolii, art. epistoliile

epistolie s.f., art. epistolia, g.-d. art. epistoliei; pl. epistolii, art. epistoliile

EPISTOLIE s. v. scrisoare.

EPISTOLIE s. epistolă, scrisoare, (astăzi rar si fam.) misivă, (înv. și pop.) carte, răvaș, (reg.) scris, (prin Ban.) propis, (înv.) depeșă, poslanie, scriptură. (Ai primit ~ mea?)