ERUDIT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care conține cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus.

erudit, ~ă [At: HELIADE, O. II, 412 / Pl: ~iți, ~e / E: fr érudit, lat eruditus] 1-2 smf, a (Persoană) care are cunoștințe vaste într-unul sau în mai multe domenii ale cunoașterii, în urma unor studii aprofundate și îndelungate Si: cărturar, doct, învățat, savant. 3 a (D. opere științifice) Care dovedește cunoștințe vaste și aprofundate.

*ERUDIT adj. și sm. Savant, mare învățat [fr.].

ERUDIT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care dovedește cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus.

ERUDIT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Despre persoane) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste căpătate în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ◊ (Substantivat) Vă dați seama că tot progresul, cît e, s-a realizat la noi prin cîțiva mari cărturari? întrebă, tulburat, Bălcescu. Datorăm nespus acelui mare erudit, stolnicul Constantin Cantacuzino. CAMIL PETRESCU, O. I 308. ♦ (Despre opere științifice) Care dovedește cunoștințe vaste și aprofundate. O lucrare erudită. ▭ O lungă controversă în care filologia are să se amestece cu istoria naturală și să facă un talmeș-balmeș precît se va putea mai doct și mai erudit. ODOBESCU, S. III 24.

ERUDIT, -Ă adj. Cu cunoștințe vaste; învățat, savant. ♦ (Despre opere științifice) Care arată erudiție, cunoștințe multe și profunde. [Cf. fr. érudit, lat. eruditus – cioplit, instruit].

ERUDIT, -Ă adj. (și s.) care posedă cunoștințe vaste; învățat, savant. ◊ (despre opere științifice) care dovedește erudiție. (< fr. érudit, lat. eruditus)

ERUDIT ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival (despre persoane) Care posedă erudiție; doct; savant. 2) (despre lucrări științifice) Care denotă erudiție. /<fr. érudit, lat. eruditus

erudit a. și m. învățat.

*erudít, -ă adj. (lat. e-rudítus, d. ex, din, și rudis, aspru, necĭoplit). Învățat, doct, savant: om erudit, carte erudită.

erudit adj. m., pl. erudiți; f. erudită, pl. erudite

erudit adj. m., pl. erudiți; f. erudită, pl. erudite

erudit adj. m., pl. erudiți; f. sg. erudită, pl. erudite

ERUDIT adj., s. 1. adj. v. învățat. 2. s. v. învățat.

ERUDIT adj., s. 1. adj. citit, învățat, savant, (livr.) doct, (livr. rar) sapient, (pop.) știut, (înv. și reg.) pricopsit, știutor. (Un tînăr ~.) 2. s. cărturar, învățat, savant, (înv.) diac, (grecism înv.) sofologiotatos. (Un ~ celebru.)

Erudit ≠ ignorant, mărginit, redus