eră¹ sf [At: VALIAN, V. / Pl: ere / E: fr ère, lat aera] 1 (Rar) Punct de plecare al unei anumite cronologii. 2 Perioadă istorică al cărei început îl constituie un eveniment important, de la care se numără anii. 3 Perioadă din istoria omenirii, a unui popor etc., determinată de un eveniment important, care modifică vechea stare de fapt Si: epocă. 4 (Rar; nob) Etapă din viața unui individ, caracterizată printr-o anumită orientare a activității sale. 5 Perioadă din istoria societății caracterizată printr-o anumită orientare a gândirii, a mentalităților etc. 6 Fiecare dintre marile diviziuni ale istoriei pământului.

*ERĂ (pl. -re) sf. 1 Epocă fixă de la care încep să se socotească anii: era creștină, era comună, care începe de la 1 Ianuarie a anului 1 de la nașterea Mîntuitorului; era bizantină, era bisericească sau era de la facerea lumii, întrebuințată, de cronicari, de documentele și de publicațiunile noastre vechi, începe de la 1 Septembre, anul 5508 în. d. Hr.; era Olimpiadelor, de la 1 Iulie 776 în. de Hr.; era romană, începe de la întemeierea Romei, la 24 April 753 în. de Hr.; era musulmană (=hegira), de la 16 Iulie 622 d. Hr.; era republicană, stabilită în Franța cu începere de la 22 Septembre 1792 și suprimată de la 1 Ianuarie 1806 ¶ 2 Epocă însemnată, în timpul căreia a început o nouă ordine de lucruri: a început o ~ de prosperitate [fr.].

ERĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică care începe cu data unui anumit eveniment sau fapt de la care pornește numărătoarea anilor. Anul 400 înaintea erei noastre. 2. Epocă (1). Lung, clopotele vieții în patru zări răsună Și era comunistă în lume o vestesc. FRUNZĂ, S. 3. 3. Fiecare din diviziuni e de prim ordin în care este împărțită istoria pămîntului. V. epocă (3). Era primară. Era secundară.

ERĂ s.f. 1. Epocă, perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor. ♦ Epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. 2. Fiecare dintre marile diviziuni ale timpurilor geologice. [< fr. ère, it. era, cf. lat. aera – epocă].

ERĂ s. f. 1. perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor. ◊ epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. 2. (geol.) fiecare dintre marile diviziuni ale istoriei Pământului. (< fr. ére, lat. aera)

ERĂ ~e f. 1) Perioadă de timp îndelungată care pornește de la un anumit eveniment sau fapt, constituind punctul de la care începe numărătoarea anilor. 2) Perioadă de timp din dezvoltarea istorică a omenirii sau a universului, marcată de anumite evenimente importante sau caracterizată printr-o anumită stare de lucruri; epocă. 3) Subdiviziune a timpului geologic din care constă istoria Pământului. [G.-D. erei] /<fr. ére, lat. aera

eră f. 1. epocă fixă dela care se începe a se socoti anii; 2. epocă remarcabilă: eră de libertate. V. Nume proprii.

Eră f. În istoria universală se disting următoarele ere; Era dela creațiunea lumii, 4004 a. Cr. (după catolici) și 5503 a. Cr. (după ortodocși); Era Romei, dela fundarea acestui oraș, 753 a. Cr.; Era creștină sau vulgară, dela nașterea lui Crist: Era mahomedană sau Hegira, dela fuga lui Mahomed, 622 d. Cr. Ca toate popoarele ortodoxe, Românii numărau până în secolul al XIII-lea după anii dela facerea lumii (1 Sept. 5508 a. Cr. + 1914= 7422); astfel cronicarii rapoartă că Vasile Lupu domni dela 7142-7161, din cari scăzându-se anii posteriori erei creștine, obținem pe aceasta din urmă: 1634-1653.

*éră f., pl. e (lat. aeră, eră). Epocă fixă de cînd încep a se socoti aniĭ. Epocă însemnată: domnia luĭ Ștefan cel Mare a fost o eră de glorie.

eră s. f., g.-d. art. erei; pl. ere (era noastră abr. e.n., înaintea erei noastre abr. î.e.n.)

eră s. f., g.-d. art. erei; pl. ere

eră s. f., g.-d. art. erei; pl. ere

eră, ere.

ERĂ s. 1. epocă, perioadă, (livr.) ev. (O nouă ~ în istoria omenirii.) 2. v. eon.

ERĂ s. 1. epocă, perioadă, (livr.) ev. (O nouă ~ în istoria omenirii.) 2. (FILOZ.) eon, epocă.

eră, ere s. f. 1. Perioadă de timp care începe de la un fapt sau un eveniment istoric. 2. Epocă. ◊ Eră creștină = eră care începe de la anul nașterii lui Hristos, fixată în anul 753 de la întemeierea Romei (ab urbe condita) de către călugărul Dionisie cel Mic (Exiguul), originar din Sciția Mică (Dobrogea de Azi). Eră geologică = fiecare dintre cele cinci diviziuni ale straturilor din istoria Pământului. – Din fr. ère, lat. aera.

ÉRĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. (STRAT.) Cea mai mare subdiviziune din istoria geologică a Pământului, ale cărui depozite constituie în spațiu o grupă. E. sunt caracterizate prin faună și floră proprii, delimitate între ele prin discordanțe produse de manifestarea unor procese geologice majore. Conform criteriului paleontologic, e. sunt următoarele: Arhaic, Proterozoic, Paleozoic, Mezozoic, Neozoic (Cainozoic, Antropogen). E. are următoarele subdiviziuni: perioadă, epocă, etaj, subetaj. Sin. eon.

ERA NOUĂ, publicație politică și literară a grupării „Junimea”; a apărut, săptămânal, la Iași (1889-1900, cu întreruperi). A fost întemeiată și condusă de P. Th. Missir, A.C. Cuza, N. Volenti și E. Ionescu.