etate sf [At: ȚICHINDEAL, A. M. 53/9 / V: (reg) it~ / Pl: (rar) etăți / E: lat aetas, -atis] 1 Timpul scurs de la nașterea unei ființe până la un anumit moment din viața ei. 2 Numărul de ani (de luni, de zile) prin care se exprimă etatea (1) Si: vârstă¹. 3 (Îla) În ~ Bătrân. 4 (Îla) Fără ~ A cărui vârstă nu se poate preciza. 5 (Îvr, îla) În floarea etății Tânăr. 6 Etapă din viața unei ființe caracterizată printr-o anumită fază de dezvoltare Si: vârstă. 7 Număr de ani împliniți față de care o persoană poate fi considerată aptă pentru ceva, în funcție de care se acordă anumite drepturi (civile, politice etc.). 8 (Îdt) Epocă.

*ETATE sf. Vîrstă [lat. aetatem].

ETATE s. f. Vîrstă. La etatea de douăzeci de ani, citise tot ce putuse găsi pe ici, pe colea, despre istoria noastră națională. GHICA, S. A. 141. ◊ Loc. adj. În etate = în vîrstă, bătrîn. Om în etate.

ETATE s.f. Vîrstă. ◊ În etate = bătrîn. [< lat. aetas].

ETATE s. f. vârstă. (< lat. aetas)

ETATE f. Durată de timp socotit de la nașterea unei ființe până la un anumit moment din viața ei; vârstă. ◊ În ~ în vărstă; bătrân. [G.-D. etății] /<lat. aetas, ~atis

etate f. vârstă.

*etáte f. (lat. áetas, -átis [din aevitas], d. aevum, ev). Vîrstă, durată a vĭețiĭ. Om în etate, cam bătrîn, în vîrstă. – Există și într’un doc. din 1687, în ArhO. 1924, 149: fiind cu etatea trecută în vîrsta bătrînețelor.

itate sf vz etate

etate s. f., g.-d. art. etății

etate s. f., g.-d. art. etății

etate s. f., g.-d. art. etății

ETATE s. v. vârstă.

ETATE s. vîrstă, (înv. și reg.) timp, (înv.) crescut. (Ce ~ ai?)

etate (etăți), s. f. – Vîrstă. Lat. aetatem (sec. XIX).