etimon sn [At: DR. IV, 784 / S și: (după fr) etym~ / Pl: ~oane, ~uri / E: fr étymon] (Lin) Cuvânt din care derivă un cuvânt al unei limbi Si: etimologie (5).

ETIMON s.n. (Lingv.) Cuvînt de bază, de obicei dintr-o limbă străină, din care derivă un cuvînt al unei limbi. [Pl. -onuri, -oane. / < fr. étymon].

ETIMON s. n. cuvânt de bază din care provine un cuvânt al unei limbi; etimologie (2). (< fr. étymon)

ETIMON, etimoane, s.n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi.

ETIMON ~oane n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi. /<fr. étymon

etimon s. n., pl. etimoane

etimon s. n., pl. etimoane

etimon s. n., pl. etimoane

ETIMON s. (LINGV.) etimologie. (Un ~ corect.)

ETIMON s. (LINGV.) etimologie. (Un ~ corect.)

ETIMON s. n. (< fr. étymon): cuvânt de bază, în latină sau în alte limbi (romanice sau neromanice), de la care provine un cuvânt moștenit sau împrumutat. Astfel, pentru limba română lat. solem este e. substantivului moștenit soare; lat. viridem este e. adjectivului moștenit verde; lat. ego este e. pronumelui personal de persoana I singular eu; lat. decem este e. numeralului moștenit zece; lat. cantare, al verbului moștenit cânta; lat. quando, al adverbului moștenit când; lat. per, al prepoziției moștenite pe; lat. quod, al conjuncției moștenite că; v. sl. greblo, al substantivului împrumutat greblă; magh. muszáj, al adverbului împrumutat musai; tc. haydi, al interjecției împrumutate haide!; ngr. efthinos, al adjectivului împrumutat ieftin; bg., srb. gradina, al substantivului împrumutat grădină; ucr., rus. boršč, al substantivului împrumutat borș; germ. Kartoffel, al substantivului împrumutat cartof; fr. million, al numeralului împrumutat milion; it. addio, al interjecției împrumutate adio!; lat. primum, al numeralului împrumutat prim etc.