exclusiv, ~ă a [At: POTECA, F. 94/25 / V: (înv; nob) eschiziu^[1], (înv) esc~, escluziv, ~ziv, ~ă / P: ex-clu~ / Pl: ~i, ~e / E: fr exclusif] 1-2 a Care exclude (2-3). 3-4 a Care are posibilitatea de a exclude (2-3). 5-6 a Care aparține unei singure persoane sau categorii de persoane. 7-8 a Care se referă la o singură persoană sau la o categorie de persoane. 9-10 a Propriu unei singure persoane sau unei categorii de persoane. 11-12 a Care se referă sau care se limitează la un singur lucru. 13 a Care este fixat asupra unui singur lucru. 14 a Care admite un singur punct de vedere, o singură orientare. 15 a (D. noțiuni abstracte) Care se exclud (6) unul pe altul. 16 av Cu eliminarea altor posibilități Si: exclusivamente (1). 17 av Numai (și numai) Si: exclusivamente (2). 18 av Mai ales Si: exclusivamente (3). 19 av În afară de... Si: exclusivamente (4). 20 a (Rar) Extrem (28). corectat(ă)

EXCLUSIV², -Ă, exclusivi, -e, adj. (Despre noțiuni abstracte) Care se exclude unul pe altul, care este incompatibil cu altceva. Noțiuni cu sfere exclusive. ▭ N-avea opinii exclusive, ci era cu lenevie sceptic. CAMIL PETRESCU, U. N. 26. ♦ Care se referă la un singur lucru, care este fixat asupra unui singur lucru. Pasiune exclusivă pentru pictură.

EXCLUSIV, -Ă adj. Care se exclude unul pe altul. ♦ Referitor la un singur lucru. // adv. Excluzîndu-se orice altă posibilitate. ♦ În afară de, exceptînd. [Pron. ecs-clu-, var. excluziv, -ă adj. / cf. fr. exclusif].

EXCLUSIV, -Ă I. adj. (despre noțiuni abstracte) care se exclud unul pe altul; incompatibil cu altceva. ◊ referitor la un singur lucru. II. adv. cu excluderea altor posibilități, în afară de. ◊ numai. (< fr. exclusif, lat. exclusivus)

EXCLUSIV² ~ă (~i, ~e) adj. 1) Care exclude orice împărțire; prevăzut numai pentru o singură persoană. Privilegii ~e. 2) Care exclude tot ce este străin sau jenant. 3) (despre lucruri abstracte) Care exclude orice alternativă. /<fr. exclusif, lat. exclusivus

eschiziu, ~ie a, av vz exclusiv

esclusiv, ~ă a, av vz exclusiv

escluziv, ~ă a, av vz exclusiv

excluziv, ~ă a, av vz exclusiv

*EXCLUZIV I. adj. 1 Care are puterea de a exclude ¶ 2 Care aparține numai unei persoane sau unei anumite categorii de persoane: dreptul de a grația e privilegiul ~ al suveranului ¶ 3 Care admite numai felul său de a vedea și respinge pe al altora. II. adv. 1 Numai și numai: sala era rezervată ~ membrilor societății ¶ 2 Fără a se socoti, în afară de: cursurile țin pînă la 1 Iunie ~ [fr.].

EXCLUZIV, -Ă adj. v. exclusiv.

excluziv a. 1. care exclude, care are puterea de a exclude; 2. care aparține propriu, fără împărtășire: dreptul de vot e privilegiul excluziv al cetățenilor; 3. care nu admite ceeace contrariază opiniunile, gustul: nu fi excluziv. ║ adv. 1. numai și numai: compus excluziv din copii; 2. necoprinzând, în afară de: dela Maiu până la Octomvrie excluziv.

*excluzív, -ă adj. (mlat. exclusivus). Incompatibil cu alt-ceva: un drept excluziv al altuĭa. Care, pin privilegiŭ, e al uneĭ persoane orĭ societățĭ: e o proprietate excluzivă a sa. Care nu admite ceĭa ce e opus ideilor sau gustuluĭ lui: om excluziv. Adv. Numaĭ și numaĭ: a te interesa excluziv de un lucru. Pînă la Septembre excluziv, pînă la sfărșitu luĭ Aŭgust.

exclusiv adj. m., pl. exclusivi; f. exclusivă, pl. exclusive

exclusiv adj. m., pl. exclusivi; f. exclusivă, pl. exclusive

exclusiv adj. m., pl. exclusivi; f. sg. exclusivă, pl. exclusive

exclusiv