EXERCIȚIU, exerciții, s. n. 1. Acțiune fizică sau intelectuală, făcută sistematic și repetat, în scopul dobândirii sau perfecționării unor deprinderi sau abilități. ♦ Instruire a militarilor pentru mânuirea armelor și executarea acțiunilor de luptă. ♦ Temă servind ca mijloc pentru însușirea de cunoștințe într-un anumit domeniu. 2. (Despre un funcționar, o persoană oficială; în sintagma) În exercițiul funcțiunii = în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu. 3. (Ec.; în sintagma) Exercițiu bugetar = perioadă egală cu anul bugetar pentru care se elaborează, se aprobă, se execută și se raportează bugetul. [Pr.: eg-zer-] – Din fr. exercice, lat. exercitium.

exercițiu sn [At: LB / V: (îvr) ~rțir (pl: ~țiri), (înv) ~ie sf, eserciție^[1] sf, ese~ (pl: eserciție), (reg) exițâr, egzițir, ezirciț, igzițir, izirciț, izițir, (îvr) ~rsis, ~rsițiu, ~rțiție, eczersiție, exirsis, eserciciu, eserciț, esersiciu, esersis (pl: esersisuri), eserțir / P: eg-zer~ / Pl: ~ii, (îvr) ~ri, ~ie / E: fr exercice, ger Exerzieren, it esercizio, lat exercitium] 1-2 (Adesea urmat de pp „de”) Acțiune fizică (sau intelectuală) repetată, făcută pentru a dobândi sau a forma anumite deprinderi, abilități etc. Si: antrenament, exersare, studiu. 3 (Lpl) Demonstrație. 4 Instruire a militarilor pentru a învăța mânuirea armelor și executarea acțiunilor de luptă. 5 Temă (dată elevilor) la diferite materii, în scopul consolidării cunoștințelor teoretice și formării unor noi deprinderi. 6 Executare repetată a unei piese muzicale (vocale sau instrumentale) în scopul familiarizării cu piesa muzicală respectivă sau cu un instrument muzical Si: studiu. 7 Piesă muzicală (vocală sau instrumentală), de scurtă durată, creată în scopul familiarizării celui care studiază cu o anumită problemă tehnică. 8 Exercitare (5). 9 (Rar) Practicare (a unui cult). 10 Act de devoțiune. 11 (Rar) Muncă. 12 (Rar) Exercitare (3). 13 (Fin; îs) ~ bugetar (sau financiar) Perioadă (de un an) pentru care se efectuează toate operațiile relative la bugetul unui stat Cf an bugetar. 14 (D. un funcționar, o persoană oficială; îs) În ~l funcțiunii În timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu. corectat(ă)

*EXERCIȚIU (pl. -ții) sn. 1 Faptul de a (se) exercita, deprindere, pregătire: aceasta se învață după un lung ~ ¶ 2 🎖️ Deprinderea soldaților cu mînuirea armelor, cu diferite evoluțiuni, cu călăria, etc. ¶ 3 Mișcări prin care se caută să se mlădieze corpul: exerciții de gimnastică ¶ 4 Ceea ce exercită mintea, facultățile intelectuale: ~ de memorie ¶ 5 🖋 Lucrare, temă dată școlarului spre a se deprinde să aplice regulele învățate: ~ de calcul, de gramatică ¶ 6 🎼 Bucată de muzică compusă anume pentru a familiariza pe executant cu unele dificultăți ale cîntului sau instrumentului ¶ 7 Îndeletnicire, practică: ~l medicinei ¶ 8 ⛪ Practicare: ~l cultului ¶ 9 Îndeplinirea unei funcțiuni: a fi în ~ul funcțiunii ¶ 10 Valorificarea unui drept: ~l unui privilegiu ¶ 11 Period de un an în care se percep și se întrebuințează veniturile Statului: ~l anului 1930; pr. ext.: în ~l unui an, în cursul unui an [fr.].

EXERCIȚIU, exerciții, s. n. 1. Acțiune fizică sau intelectuală, făcută sistematic și repetat, în scopul dobândirii sau perfecționării unor deprinderi sau îndemânări. ♦ Instruire a militarilor pentru mânuirea armelor și executarea acțiunilor de luptă. ♦ Temă servind ca mijloc pentru dobândirea sau dezvoltarea îndemânării, cunoștințelor etc. într-un anumit domeniu. 2. (Despre un funcționar, o persoană oficială; în sintagma) în exercițiul funcțiunii = în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu. 3. (Economie; în sintagma) Exercițiu bugetar = perioadă de timp, de obicei de un an, pentru care se întocmește și se execută bugetul unui stat. [Pr.: eg-zer-] – Din fr. exercice, lat. exercitium.

EXERCIȚIU, exerciții, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Acțiune fizică sau intelectuală, făcută sistematic și repetat, cu scopul de a cîștiga îndemînare și agerime într-un anumit domeniu. V. antrenament. Exerciții fizice. ▭ Exercițiile vînătorești au darul de a dezvolta într-un chip cu totul excepțional imaginațiunea omenească. ODOBESCU, S. III 47. ♦ Instruire, deprindere a militarilor cu mînuirea armelor și cu executarea acțiunilor de luptă. V. instrucție. Cătanele... începură a-și face exercițiile. RETEGANUL, P. IV 12. Trebile șicanei nu se învoiesc cu exercițiile unui ostaș. NEGRUZZI, S. II 144. ♦ Temă (de școală) servind ca mijloc pentru dezvoltarea îndemînării și agerimii într-un anumit domeniu. Culegere de exerciții și probleme. 2. (Despre un funcționar, o persoană oficială, în expr.) În exercițiul funcțiunii = în timpul serviciului legal. Să-i torni, domnule taxator, un proces-verbal drastic de ultragiu adus în exercițiul funcțiunii. BART, S. M. 89. 3. (Fin.; mai ales în expr.) Exercițiu bugetar = (în capitalism) perioadă (de obicei de un an calendaristic) pentru care se întocmește și se execută bugetul unei țări.

EXERCIȚIU s.n. 1. (De obicei la pl.) Acțiune fizică sau intelectuală, repetată, făcută pentru a dobîndi sau a forma anumite deprinderi, abilități etc. ♦ Mică piesă vocală sau instrumentală creată în scopul de a obișnui pe cel care învață să cînte sau pe cel ce studiază un instrument muzical cu o anumită problemă tehnică. ♦ Instruire a militarilor pentru a învăța deprinderea mînuirii armelor și a modului de a lupta. ♦ Temă dată școlarilor spre a-i familiariza cu unele materii. 2. Exercitare, îndeplinire. ♦ Exercițiu bugetar = perioadă de un an pentru care se efectuează toate operațiile relative la bugetul unui stat; an bugetar. ◊ În exercițiul funcțiunii = în timpul serviciului legal. [Pron. -țiu, pl. -ii. / cf. lat. exercitium, fr. exercice].

EXERCIȚIU s. n. 1. activitate fizică sau intelectuală, repetată sistematic, spre a dobândi sau a forma anumite deprinderi, abilități etc. ◊ mică piesă vocală sau instrumentală în scopul dezvoltării deprinderilor tehnice. ◊ metodă de instruire a militarilor pentru formarea unor deprinderi sau însușirea modului de a lupta. ◊ temă dată elevilor spre a-i familiariza cu unele cunoștințe predate. 2. exercitare, îndeplinire. ♦ ~ bugetar = perioadă de un an pentru care se efectuează toate operațiile relative la bugetul unui stat; an bugetar. ♦ în ~l funcțiunii = în timpul sau în cadrul serviciului legal. (< fr. exercice, lat. exercitium)

EXERCIȚIU ~i n. 1) Activitate desfășurată sistematic cu scopul formării sau perfecționării anumitor deprinderii. 2) Instruire a militarilor în vederea însușirii artei militare. 3) Ansamblu de acțiuni sau mișcări pentru dobândirea sau dezvoltarea îndemânării, cunoștințelor etc. într-un anumit domeniu. ~i algebrice. 4) Temă dată elevilor pentru a controla și a consolida cunoștințele dobândite. 5): În ~ul funcțiunii în timpul sau în cadrul serviciului legal (al unui funcționar sau al unei persoane oficiale). /<fr. exercice, lat. exercitium

exercițiu n. 1. acțiunea de a exercita o artă, o carieră, o industrie: exercițiul unei funcțiuni; 2. acțiunea de a (se) exersa la mânuirea armelor și la evoluțiunile militare: a face exerciții; 3. mișcări destinate a da mlădiere corpului: gimnastica e un excelent exercițiu; 4. temă dată școlarilor spre a-i familiariza cu unele materii: exerciții de stil; 5. perceperea veniturilor publice pe un an: exercițiul anului viitor.

*exercíțiŭ n. (lat. exercitium). Acțiunea de a-țĭ exercita corpu orĭ mintea, de a te deprinde cu armele, cartea ș. a.: exercițiĭ militare, exercițiĭ de traducere. Deprindere, temă dată școlarilor: exercițiĭ de stil. Acțiunea de a practica o artă, o carieră, o industrie: exercițiu mediciniiĭ, olăriiĭ. Perceperea veniturilor publice pe un an. A face exercițiŭ saŭ exercițiĭ, a te exercita. – Ob. egz- (după fr.).

eczersiție sf vz exercițiu

egzițir sn vz exercițiu

eserciciu sn vz exercițiu

esercit sn vz exercițiu

eserciție sf vz exercițiu

esercițiu sn vz exercițiu

esersiciu sn vz exercițiu

esersis sn vz exercițiu

eserțir sn vz exercițiu

exerciție sf vz exercițiu

exersis sn vz exercițiu

exersițiu^[1] sn vz exercițiu

exerție sf vz exercițiu

exerțir sn vz exercițiu

exerțiție^[1] sf vz exercițiu

exerțiție sf vz exercițiu

exirsis sn vz exercițiu

exițâr sn vz exercițiu

ezirciț sn vz exercițiu

izirciț sn vz exercițiu

izițir sn vz exercițiu

exercițiu [pron. egzerčițĭu] s. n., art. exercițiul; pl. exerciții, art. exercițiile (desp. -ți-i-)

exercițiu [x pron. gz, țiu pron. țiu] s. n., art. exercițiul; pl. exerciții, art. exercițiile (-ți-i-)

exercițiu s. n. [-țiu pron. -țiu, x pron. gz], art. exercițiul; pl. exerciții, art. exercițiile (sil. -ți-i-)

exercițiu (pr. gz)

exercițiu, -ții.

EXERCIȚIU s. v. practică.

EXERCIȚIU s. practică, (rar) deprindere. (Are mult ~ în acest domeniu.)

Übung macht den Meister (germ. „Exercițiul îl face pe meșter”) – proverb care confirmă că meșteșugul, arta, măiestria, nu se dobîndesc decît prin stăruitoare exerciții. Zicala noastră recunoaște de asemenea: Nimeni nu se naște meșter. FOL.