F, f, s. m. 1. A opta literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană fricativă labiodentală surdă). [Pr.: ef, fe, fî. – Pl. și: (1, n.) f-uri]

f⁶ smi [At: DN³ / E: fr f] (Mat) Simbol pentru „funcție”.

f⁵ smi [At: DN³ / E: fr f] Simbol pentru grad Fahrenheit

f⁴ smi [At: DN³ / E: fr f] Simbol pentru elementul chimic „fluor”.

f³ smi [At: DN³ / E: fr f] Simbol pentru „farad”.

f² smi [At: DN³/ E: eg, fr, ger f] (Muz) 1 Notație pentru sunetul „fa” în țările anglo-saxone și în Germania. 2 Prescurtare pentru cuvântul „forte”.

f¹ smi [At: DA / P: fe / E: lat f] 1A opta literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet corespunzător literei f, consoană labiodentală fricativă surdă.

f s.m. invar. I 1 A opta literă a alfabetului limbii române. 2 Sunetul corespunzător acestei litere (consoană fricativă labiodentală surdă). 3 Semn grafic pentru această literă (f, F). II 1 (chim.) Simbol pentru fluor. 2 (muz.) Simbol pentru nota fa în notație literală a țărilor germanice și anglosaxone. 3 (muz.) Prescurtare pentru forte. 4 (metrol.) Simbol pentru farad. 5 (mat.) Simbol pentru funcție. 6 (metrol.) Simbol pentru grad Fahrenheit. 7 (biochim.) Simbol al unei vitamine (și F₁). 8 (inform.) Una dintre cele 12 taste funcționale ale tastaturii. • pronunț. și ef.

F sm. A șasea literă a alfabetului, a patra din seria consonantelor; purta în alfabetul cirilic numele de „fîrtă” (Ф).<br />

F s. m. invar. A opta literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă labiodentală surdă (2)). [Pr.: fe]

F s. m. invar. A șaptea literă a alfabetului și sunetul pe care-l reprezintă; este o consoană fricativă labiodentală, surdă. – Pronunțat: fe.

F m. a șasea literă a alfabetului.

f m. A șasea literă a alfabetului. (Reprezentă un sunet slab care, cînd e sonor, se preface în v).

!f² (sunet^^[1]) [cit. fî] s. m./s. n., pl. m. f/n. f-uri

f¹ (literă) [cit. ef/fe/fî] s. m. / s. n., pl. m. f / n. f-uri

f² (sunet) [cit. fî] s. m., pl. f

f¹ (literă) [cit. ef / fe / fî] s. m. / s. n., pl. f / f-uri

F, f s. m. invar. [cit. fe, în simb. și ef]

F (pr. ef)

f 1. Numele celui de al 6-lea sunet al gamei* în nomenclatura alfabetică provenită de la latini prin intermediul teoreticienilor din evul mediu. În teoriile muzicale anglo-germanice actuale, F este echivalentul lui fa*. Popoarele romanice au înlocuit în solmizație* literele prin silabe (F = fa). 2. Unii teoreticieni germ. de la începutul sec. 19 desemnează prin literele majuscule, respectiv minuscule, acordurile majore* și minore*, obicei extins apoi și la desemnarea tonalităților (2) (ex.: F = trison major pe fa sau tonalitatea fa major; f = trison minor pe fa sau tonalitatea fa minor). 3. În sistemul modurilor greg., F este finalis* pentru modurile 5 și 6 (lidian și hipolidian). 4. Cheie*: cheia de fa pe linia a 4-a a portativului* (rar pe linia a 3-a) este folosită încă din sec. 10. Forma actuală provine din deformarea literei F (sau f). F. Figurile tăiate în cutia de rezonanță* a viorii* și a altor instr. cu coarde sunt numite efuri din cauza asemănării cu litera f. 6. Abrevieri: forte* (f), fortissimo* (ff), rar fortississimo (fff). V.: dualism; cifraj.

f (MAT.), simbol pentru funcție.

°F (METR.), simbol pentru grad Fahrenheit.

F s. m. invar. 1. A opta literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă labiodentală surdă). 2. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul fa. 3. (MUZ.) prescurtare pentru cuvântul forte. 4. (METR.) Simbol pentru farad. 5. Simbol chimic pentru fluor.