farfurie sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 198/8 / Pl: ~ii / E: tc farfuri (fa-uri), ngr φαρφυρί] 1 (Înv) Porțelan. 2 Obiect (de faianță, porțelan etc.) rotund, concav, cu marginile puțin ridicate, în care se servește mâncarea. 3 (Fam; îs) ~ zburătoare Obiect zburător neidentificat.

FARFURIE sf. 1 ‡ Porțelan: boala de armurar ... se lecuește ... cu ~ de cea mai bună pisată și amestecată cu apă DRĂGH. ¶ 2 Vas de porțelan sau de faianță, pus pe masă dinaintea fie-cărui mesean, și din care mănîncă (🖼 2043): ~ întinsă; ~ adîncă [tc.].

FARFURIE, farfurii, s. f. 1. Obiect de porțelan, de faianță etc., de obicei de formă rotundă, cu marginile puțin ridicate, cu fundul plat sau adîncit, în care se servește mîncarea. Farfurie întinsă. Farfurie adîncă. ▭ A început să soarbă și el supa din farfurie cu gura. SAHIA, N. 57. Farfuriile cu mîncări nu se mai isprăveau. BUJOR, S. 117. 2. (Învechit) Porțelan. Turnul plin cu clopoțele, făcut tot de farfurie. NEGRUZZI, S. II 132. După acești tineri venea douăsprezece roabe foarte frumoase, avînd în mîni cîte o tavă de farfurie de China. GORJAN, H. II 108.

FARFURIE ~i f. 1) Vas (de faianță, de porțelan etc.) de formă rotundă în care se servește mâncarea. 2) Conținutul unui asemenea vas. O ~ de supă. [Art. farfuria; G.-D. farfuriei; Sil. -ri-e] /<turc. fağfuri, farfuri

FARFURIE s. f. (Mold.) 1. Porțelan. Un păhar ... este de iaspis, ce era în chipul mărmurei albe și a farfuriei. NECULCE. 2. Taler de porțelan. Bucate minunate pusă în blide de aur curate și în farfurii de China. H 1779¹, 148^v. Etimologie: tc. fağfuri, ngr. farfourí.

farfurie f. 1. porțelan: mozaicuri de farfurie AL.; 2. taler de porțelan. [Turc. FARFURI, porțelan de China].

farfuríe f. (turc. [d. pers.] fagfuri, pop. farfuri, porțelan, d. fagfur, împăratu Chineĭ, o provincie chineză renumită pin porțelan, alb. farfuri, bg. farfor, farforiĭa, rus. farfór, pol. farfura, ngr. farfuri). Taler, vas de porțelan, de faĭanță orĭ de metal din care se mănîncă la masă: farfurie de argint, întinsă, adîncă. V. strachină.

FARFURĂRIE sf. 1 col. FARFURIE ¶ 2 Diferite vase se porțelan sau de faianță: fel de fel de mărfuri de ~ și sticlărie CAR..

FARFURIOARĂ (pl. -re), FARFURIUȚĂ (pl. -țe) 1 sf. dim. FARFURIE ¶ 2 Farfurie mică ce se pune subt o ceașcă: lingurițe de argint, farfuriuțe și cești de porțelan DLVR..

farfurie zburătoare sint. s. 1974 OZN v. ozenist, discojet, ET(I), ufolog (după engl. flying soucer, fr. soucoupe volante; cf. it. disco volante; PR 1947; DEX-S)

farfurie s. f., art. farfuria, g.-d. art. farfuriei; pl. farfurii, art. farfuriile (desp. -ri-i-)

farfurie s. f., art. farfuria, g.-d. art. farfuriei; pl. farfurii, art. farfuriile

farfurie s. f., art. farfuria, g.-d. art. farfuriei; pl. farfurii, art. farfuriile

FARFURIE s. v. porțelan.

FARFURIE s. 1. taler, talger, (reg.) tipsie, (Transilv., Ban. și Olt.) taier. (Mănâncă din aceeași ~ amândoi.) 2. farfurie zburătoare v. ozene.

FARFURIE s. taler, talger, (reg.) tipsie, (Transilv., Ban. și Olt.) taier. (Mănîncă din aceeași ~ amîndoi.)

farfurie s. v. PORȚELAN.

farfurie (farfurii), s. f. – 1. Porțelan. – 2. Obiect de formă rotundă, din porțelan, faință etc. în care se servește mîncarea. – Mr. fărfuriu. Tc. farfuri, din per. faghtūrῑ (Șeineanu, II, 168; Meyer 98; Lokotsch 569; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 356), cf. ngr. φαρφουρί, alb. farfuri, bg. farfor (Berneker 279). Sec. XVIII (primă fabrică de porțelan a fost creată în București, în 1806, de Constantin Filipescu). – Der. farfurigiu, s. m. (înv., vînzător de porțelan); farfurioară, s. f. (farfuriță). Din rom. pare a proveni pol. farfury (Miklosich, Wander., 14).

FARFURIE ZBURĂTOARE aerodină lenticulară de forma unei farfurii răsturnate aflat în faza de cercetare. Sin. parțial O.Z.N., U.F.O. (v.).