fason sn [At: NEGRUZZI, S. I, 238 / Pl: ~oane / E: fr façon] 1 (Înv) Croială (1). 2 Modul cum e făcut un lucru. 3 Modul (vestimentar) cum arată o persoană. 4 (Fam; mpl) Mofturi.

*FASON (pl. -soane) sn. 1 Modul cum un lucru e făcut, în spec. forma ce se dă unei haine, unei pălării; croială: vestit prin ~ul jiletcilor NEGR. ¶ 2 Lucrul, lucrarea unui meșteșugar: am cumpărat singur stofa și i-am plătit numai ~ul ¶ 3 pl. familiar Nazuri, mofturi, marafeturi, izmenituri, maniere afectate: și atunci să poftească iar d. judecător să ne mai facă fasoane! CAR. [fr.].

FASON, fasoane, s. n. 1. (Franțuzism) Felul cum e făcut un lucru, formă (a unei haine, a unei pălării); model, croială. Vestit prin fasonul jiletcilor. NEGRUZZI, S. I 238. 2. Fig. (La pl.; familiar) Nazuri, mofturi, fandoseală. Mare sindrofie la cucoana Savastița; cu lăutari, cu danț... dar mai cu samă cu fasoane, cu priviri galișe. HOGAȘ, DR. II 134.

FASON s.n. 1. Fel, mod în care este făcut ceva; formă, format al unei haine, al unei pălării etc.; croială. 2. (Fam.; la pl.) Nazuri, mofturi. [Pl. -oane. / < fr. façon].

FASON s. n. 1. fel, manieră în care este făcut un lucru; format al unei haine, pălării etc.; croială. 2. (fam.; pl.) nazuri, mofturi. (< fr. fașon)

FASON ~oane n. 1) Mod de realizare a unui lucru. 2) Obiect care servește drept formă ideală pentru o serie de obiecte ce urmează să fie reproduse sau imitate după acesta; model; mostră; exemplu. ◊ ~ de costum croială a unui costum. 3) mai ales la pl. fam. Dispoziție de moment neașteptată și stranie; naz; marafet; maraz; moft; toană; capriciu. /<fr. façon

fason n. 1. modul cum un lucru e făcut și forma ce i se dă: fason de haină; 2. pl. maniere ceremonioase; 3. pl. fam. nazuri (= fr. façon).

*fasón n., pl. -oane (fr. façon, d. lat. fáctio, -ónis, facere). Barb. Formă: fasonu une-ĭ pălăriĭ. Iron. A face fasoane, a face formalitățĭ (politețĭ exagerate), a te fasoli.

fason s. n., pl. fasoane

fason s. n., pl. fasoane

fason s. n., pl. fasoane

FASON s. 1. v. aspect. 2. v. chip. 3. (mai ales la pl.) capriciu.

FASON s. 1. aspect, înfățișare. (Case cu ~ turcesc.) 2. chip, fel, model, (înv. și reg.) modă. (Făcut după ~...) 3. (mai ales la pl.) capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, (pop. și fam.) pîrțag, scălîmbăială, scălîmbăiere, scălîmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiță, izmeneală, pandalie, (înv. și reg.) marghiolie, nacafa, pală, (reg.) marghioleală, năbădaie, toancă, zîmbîc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. și Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bîzdîc, farafastîc, marafet, (fam. fig.) boală, dambla. (Ce sînt ~oanele astea?; n-a fost decît un ~.)

fason (-oane), s. n. – 1. Modul în care este făcut un lucru; croială, model. – 2. Moft, fason, nazuri. Fr. façon. – Der. fasona, vb. (a da unui obiect o anumită formă; vb., refl. a se fandosi).

fason, fasoane s. n. (mai ales la pl.) moft