FEREALĂ s. f. 1. Faptul de a (se) feri; ferire. ♦ Pază, precauție, băgare de seamă, circumspecție. 2. Loc unde cineva este ferit de primejdie; adăpost. – Feri + suf. -eală.

fereală sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 308/31 / Pl: ~eli / E: feri + -eală] 1-11 Ferire (1-11). 12 Precauție. 13 (Pop) Adăpost. 14 (Fam) Eschivă.

FEREALĂ sf. 1 Faptul de a (se) feri ¶ 2 Pază, băgare de seamă, precauțiune; sfială.

FEREALĂ s. f. 1. Faptul de a (se) feri; ferire. ♦ Pază, precauțiune, băgare de seamă, circumspecție. 2. Loc unde cineva este ferit de primejdie; adăpost. – Feri + suf. -eală.

FEREALĂ s. f. 1. Pază, precauție, băgare de seamă, circumspecție. Despre coana Liza se vorbește cu fereală în mahala. PAS, Z. I 80. Ușa se deschise încet și cu fereală. SADOVEANU, O. I 143. Citea cu fereală, ca un făcător de rele, și adormea cu cărțile sub cap. C. PETRESCU, R. DR. 29. 2. Loc unde cineva este ferit de primejdii; adăpost. A purtat-o trenul la oraș, la fereală. STANCU, D. 157.

FEREALĂ f. pop. 1) v. A FERI și A SE FERI. 2) Comportare de om prudent; prudență; precauție. 3) Loc unde cineva se poate feri de primejdie; adăpost. ◊ La ~ la adăpost. /a feri + suf. ~eală

fereálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a te feri, precauțiune, sfială: a vorbi cu fereală.

fereală s. f., g.-d. art. ferelii

fereală s. f., g.-d. art. ferelii

fereală s. f., g.-d. art. ferelii

FEREALĂ s. v. adăpost, atenție, băgare de seamă, circumspecție, grijă, luare-aminte, precauție, prevedere, prudență.

fereală s. v. ADĂPOST. ATENȚIE. BĂGARE DE SEAMĂ. CIRCUMSPECȚIE. GRIJĂ. LUARE-AMINTE. PRECAUȚIE. PREVEDERE. PRUDENȚĂ.

fereală, fereli s. f. (intl.) 1. închisoare, pușcărie. 2. ascunzătoare.