fermentare sf [At: LEG. EC. PL. 438 / Pl: ~tări / E: fermenta] Fermentație (1).

FERMENTARE, fermentări, s. f. Acțiunea de a fermenta; proces biochimic, provocat de fermenți, ducînd la descompunerea substanțelor organice, pe care le transformă în noi substanțe. Fermentarea brînzeturilor.

FERMENTARE s.f. Acțiunea de a fermenta și rezultatul ei; fermentație, fermentat. [< fermenta].

*fermentațiúne f. (lat. fermentátio, -ónis). Acțiunea de a fermenta, transformarea pe care o sufere un mare număr de substanțe organice puse în anumite condițiunĭ, supt influența unuĭ ferment, ceĭa ce se produce pintr’o oxigenare, o idratare ș. a.: fermentațiunea lichidelor zăhărite produce alcoolu. Fig. Agitațiune a spiritelor. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

fermentare s. f., g.-d. art. fermentării; pl. fermentări

fermentare s. f., g.-d. art. fermentării; pl. fermentări

fermentare s. f., g.-d. art. fermentării; pl. fermentări

FERMENTARE s. 1. v. fermentație. 2. fermentație, (pop.) dospire. (~ unei substanțe.) 3. v. alterare.

FERMENTARE s. 1. fermentație. (Procesul de ~.) 2. fermentație, (pop.) dospire. (~ unei substanțe.) 3. acrire, alterare, descompunere, împuțire, înăcrire, stricare. (~ mîncării.)