fetie sf [At: MOXA 367/36 / V: (rar) feție, (înv) făție / E: fată + -ie] (Pop.) 1 Timpul pe care îl petrece o fată până se mărită Cf feciorie¹ (1). 2 (Îe) Din ~ia mamei sale De pe timpul când mama era fată. 3 (Și irn; îae) Din trecut. 4 Virginitate. 5 (Înv; îe) A strica ~ia A dezvirgina. 6 (Îvr) Virginitate la bărbat.

FETIE sf. 1 Vîrsta de fată ¶ 2 Timpul petrecut de o fată de cînd iese la horă pînă se mărită: Cu hainele din ~ Puse ’n ladă și ’n cutie IK. -BRS. ¶ 3 † Feciorie, virginitate.

FETIE s. f. (Popular) Timpul pe care cineva îl petrece ca fată, de cînd iese la horă și pînă se mărită. Nu-și ascultă paserea, Cum îi cînta patima, Patima ei din fetie Ș-a badii din feciorie! HODOȘ, P. P. 92. Binele meu din fetie Nu-i diac să-l poată scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176. ♦ Feciorie, virginitate.

FETIE f. pop. Stare a vieții unei fete până la căsătorie; viață de fată. /fată + suf. ~ie

fetie f. starea de fată, feciorie.

fetíe f. Starea (etatea) de fată. Virginitate. – Rar feție (ca beție d. beat).

făție sf vz fetie

feție¹ sf vz fetie

fețíe, V. fetie.

fetie (pop.) s. f., art. fetia, g.-d. fetii, art. fetiei

fetie (pop.) s. f., art. fetia, g.-d. fetii, art. fetiei

fetie s. f., art. fetia, g.-d. fetii, art. fetiei

FETIE s. v. castitate, cinste, feciorie, neprihănire, nevinovăție, virginitate.

fetie s. v. CASTITATE. CINSTE. FECIORIE. NEPRIHĂNIRE. NEVINOVĂȚIE. VIRGINITATE.

fetíe, s.f. Feciorie, virginitate. – Din fată + suf. -ie (DEX, MDA).

fetie, s.f. – Feciorie, virginitate. – Din fată + suf. -ie (DEX, MDA).

fetie, s.f. – Feciorie, virginitate: „Hai, mândră, să-ți arăt glia / Și tu mie fecioria” (Memoria 2001: 101). – Din fată + -ie.