FLECĂRIE, flecării, s. f. (Rar) Flecăreală. – Flecări + suf. -ie.

flecărie sf [At: NEGRUZZI, S. I, 224 / Pl: ~ii / E: flecar + -ie] (Fam) Flecăreală.

FLECĂRIE sf. Vorbe goale îndrugate de cineva, vorbărie fără rost: lui nu-i plăceau flecăriile și vorba lui era vorbă de om în toată firea ISP. [flecar].

FLECĂRIE, flecării, s. f. Flecăreală. – Flecări + suf. -ie.

FLECĂRIE, flecării, s. f. Flecăreală. Cîte nimicuri ascunde sub manta Și cîtă îndrăzneală, – și cîtă flecărie. MACEDONSKI, O. I 169. El nu lua aminte de flecăriile lor și-și căuta de treaba lui. ISPIRESCU, L. 229.

flecărie (rar) s. f., art. flecăria, g.-d. art. flecăriei; pl. flecării, art. flecăriile (desp. -ri-i-)

flecărie (rar) s. f., art. flecăria, g.-d. art. flecăriei; pl. flecării, art. flecăriile

flecărie s. f., art. flecăria, g.-d. art. flecăriei; pl. flecării, art. flecăriile

FLECĂRIE s. v. flecăreală.

FLECĂRIE s. flecăreală, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie, (livr.) locvacitate, logoree. (reg.) pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, trancana, treanca-fleanca, (Mold.) leorbăială, (prin Munt.) procovanță, (Transilv.) stroncănire, (fig.) clănțăneală, dîrdîială, dîrdîit.