FONIC, -Ă, fonici, -ce, adj. 1. Constituit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

-fonic² [At: DN³ / E: fr -phonique] Element secund de compunere savantă, cu ajutorul căruia se formează adjective, cu semnificația: 1 Sonor. 2 De sunet. 3 De vorbire.

fonic¹, ~ă a [At: LTR / Pl: ~ici, ~ice / E: fr phonique] 1 Constituit din sunete. 2 Privitor la sunete. 3 (D. consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale Si: sonor. 4 (Mrn; îs) Semnal ~ de ceață Semnal acustic emis de stațiile terestre sau de la bordul navelor pentru avertizarea navigatorilor pe timp de ceață.

*FONIC adj. Privitor la voce sau la pronunțarea cuvintelor [fr.].

FONIC, -Ă, fonici, -e, adj. 1. Construit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

FONIC, -Ă, fonici, -e, adj. (Fon.) 1. Constituit din sunete, referitor la sunete. 2. Sonor. Consoană fonică.

FONIC, -Ă adj. 1. Format din sunete, privitor la sunete. 2. Sonor. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „sonor”, „de sunet”, „de vorbire”, cu ajutorul căruia se formează adjective. [< fr. phonique, it. fonico, cf. gr. phonos].

FONIC, -Ă adj. 1. format din sunete, referitor la sunete. 2. (despre consoane) care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. (< fr. phonique)

FONIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de sunete; propriu sunetelor. 2) Care constă din sunete. /<fr. phonique

*fónic, -ă adj. (d. vgr. phoné, voce, după eŭfonic). Acustic. Relativ la sunete, fonetic. V. sonic.

fonic adj. m., pl. fonici; f. fonică, pl. fonice

fonic adj. m., pl. fonici; f. fonică, pl. fonice

fonic adj. m., pl. fonici; f. sg. fonică, pl. fonice

FONIC adj. v. sonor.

FONIC adj. (FON.) sonor. (Consoană ~.)

FONIC, -Ă adj. (< fr. phonique, it. fonico, cf. gr. phonos): în sintagma segment fonic (v.).